Alexandr Stoianoglo: Politica externă este importantă, dar nu în detrimentul cetățenilor noștri
“Credeți că e corect ca vizitele delegațiilor străine să blocheze tot orașul?,” – întreabă Alexandr Stoianoglo, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la funcția de Președinte al țării. Astfel, el spune că nimic rău în asta, dar fiecare sosire a delegațiilor străine transformă orașul într-un ambuteiaj interminabil.
“Ciudat, cum de traficul diplomatic crește brusc tocmai înainte de alegeri. Coincidență? Mă îndoiesc.
Desigur, respectăm vizitele și securitatea oaspeților — este important. Dar vedem că guvernarea e mai mult preocupată de vizitele străine și confortul oaspeților, decât de cel al cetățenilor noștri. Când străzile sunt blocate în orele de vârf, ai impresia că noi, locuitorii, devenim decorul unui spectacol. Aceste vizite într-o perioadă electorală vin, de fapt, în susținerea puterii ca o publicitate electorală camuflată. Un efort de a ne influența votul pe ascuns. Și cine plătește costul acestui spectacol? Noi, cu timpul, nervii și răbdarea noastră.
Nu cred că liderii statelor europene, despre care se știe că sunt modești din fire și se deplasează la serviciu pe jos sau cu bicicleta sunt cei care solicită cortegii fastuoase atunci când ne vizitează țara.
Mai curând e excesul de zel și dorința guvernanților noștri de a afișa o falsă opulență și importanță, mascând astfel propriile complexe și lipsa realizărilor concrete. În viziunea conducătorilor noștri, acesta ar fi, probabil, „standardul european” – să paralizezi viața capitalei pentru trecerea unui funcționar. Pe când în statele UE nu putem vedea așa ceva, decât în cazuri excepționale.
Respect oaspeții, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne sufocăm în ambuteiaje pentru confortul lor. Un președinte trebuie să se asigure că această tradiție încetează. Mai ales că are competențe și responsabilități directe în acest domeniu. Pentru a echilibra nevoia de securitate și protocol a oaspeților străini cu respectarea drepturilor și confortului cetățenilor. Oaspeții ar trebui să vadă Moldova așa cum este ea, fără mascarade, fără străzi blocate și fără manevre jenante din partea autorităților. Politica externă este importantă, dar nu în detrimentul cetățenilor noștri.
Într-un stat democratic, adevăratul invitat de onoare rămâne poporul!,” a constat Alexandr Stoianoglo.