Alexandr Stoianoglo: Diferențele de opinie nu trebuie să justifice atacuri personale sau să submineze valorile fundamentale ale respectului și demnității umane

Alexandr Stoianoglo: Diferențele de opinie nu trebuie să justifice atacuri personale sau să submineze valorile fundamentale ale respectului și demnității umane

„Atacurile injuste la adresa membrilor familiei pentru deciziile lor personale reprezintă o expresie josnică a disperării celor care nu pot găsi argumente de fond și o dovadă a eșecului moral al susținătorilor actualei guvernări. Faptul că fiicele mele și-au făcut studiile și muncesc în Europa este un drept pe care orice tânăr din Republica Moldova îl are” – a declarat Alexandr Stoianoglo, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la funcția de șef al statului, informează OFICIAL.

Potrivit politicianului, în pragul turului doi, ipocrizia celor care recurg la asemenea gesturi ilustrează falimentul total al valorilor pe care pretind ei că le apără, refugiindu-se în insulte și atacuri la persoană, atacuri la familie.

„Este și mai curios că instituțiile care ar trebui să combată astfel de abuzuri tac, semn că toleranța față de josnicii e acceptabilă atâta timp cât nu ating cercul celor protejați de actuala putere.

Moralitatea și respectul nu se câștigă prin legi sau posturi publice, se câștigă prin caracter și educație  – ceva de care cei, care au lansat această campanie murdară, evident, duc lipsă.

Indiferent de atacurile și provocările care se intensifică în aceste zile, voi rămâne fidel principiilor mele. Voi respecta drepturile fiecăruia, fără excepție – inclusiv ale copiilor și familiilor adversarilor mei. Cred cu tărie că diferențele de opinie nu trebuie să justifice atacuri personale sau să submineze valorile fundamentale ale respectului și demnității umane”, a mai spus Alexandr Stoianoglo.

Share