Acțiuni de urmărire penală privind trecerea ilegală a frontierei de către un deputat al Parlamentului

Acțiuni de urmărire penală privind trecerea ilegală a frontierei de către un deputat al Parlamentului

Procuratura municipiului Chişinău efectuează o serie de acţiuni de urmărire penală în dosarul pornit pe faptul trecerii ilegale, în perioada 14 – 17 iunie 2019, a frontierei de stat de către un deputat din Parlamentul Republicii Moldova, acuzat într-un dosar de escrocherie şi spălare de bani, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, procurorii au audiat, în cursul zilelor de ieri şi azi, persoanele responsabile de verificarea şi supravegherea punctelor de acces pe teritoriul aerodromului Aeroportului Internaţional Chişinău, au ridicat şi examinat înregistrările video de pe teritoriul aerodromului, precum şi alte acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţii.

„Potrivit materialelor, în lipsa unui acord al Curţii de Apel Cahul, instanţă care judecă cauza penală în privinţa acestuia şi în cadrul căreia faţă de inculpat a fost aplicată măsura preventivă – obligarea de a nu părăsi ţara, deputatul a traversat, în mod ilegal, frontiera de stat, eludând controlul vamal şi cel de frontieră, părăsind teritoriul Republicii Moldova.
Acţiunile procesuale continuă, iar procuratura va informa, periodic, despre evoluţia acestora”, se spune în comunicat.

Pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, norma penală prevede amendă sau până la 200 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii, sau închisoare de până la 2 ani.

Cristina Pendea

Share