100 de zile la MAI. Andrei Năstase: Voi fi alături de MAI, indiferent de funcția vremelnică pe care o voi ocupa

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, astăzi, și-a prezentat bilanțul a 100 de zile de la învestirea în funcția de ministru, informează OFICIAL.

În acest fel, Andrei Năstase, la începutul discursului, a declarat că, anterior, între poliție și societate se crease o ruptură. „Am inițiat imediat examinarea și remiterea materialelor cu privire la interceptările telefonice. Nu îmi asum meritele pentru acțiunile desfășurate alături de colegii mei”, a declarat Năstase.

Vă prezentăm unele dintre realizările comunicate de Andrei Năstase:

  • lansarea proiectului-pilot SMURD-SUD – Cahul;
  • 4 noi posturi teritoriale de salvatori și pompieri;
  • transferarea celor două autospeciale de model TOMA…;
  • relansarea dialogului cu partenerii de dezvoltare și intensificarea relațiilor bilaterale în cadrul vizitelor în România, Germania și SUA;
  • deblocarea fondurilor destinate pentru reforma carabinierilor;
  • minister depolitizat;
  • renovarea și darea în exploatare a trei sectoare de Poliție – Basarabeasca, Dondușeni, Drochia;
  • evacuarea a peste 700 kg de substanțe explozibile de la depozitul studioului Moldova – Film;
  • vizita de documentare la Inspectoratul de Poliție Bender.

„Urmează o perioadă de campanie electorală. Voi fi alături de MAI, indiferent de funcția vremelnică pe care o voi ocupa”, a conchis Năstase.

De menționat că, Andrei Năstase, ieri, a depus actele pentru a se înregistra în cursa pentru șefia capitalei.

Mihaela Conovali

Share