Ce iubire aștepți în funcție de zodie

Ce iubire aștepți în funcție de zodie

Fiecare persoană în parte simte dragostea în mod diferit. Dacă pentru unii e o simplă nevoie de atașament, pentru alții iubirea înseamnă totul. Află cum îți dorești să fii iubită și ce reprezintă dragostea pentru tine în funcție de semnul zodiacal!

Berbec
Ca o persoană spontană, ai nevoie de un partener care să te țină mereu în priză, să îți ofere multe lucruri noi și multă distracție. Trebuie să îți satisfacă nevoia de a trăi viața la intensitate maximă, fără să te plictisească. Viața ta romantică trebuie să fie activă și plină de pasiune, așa cum ești tu, o fire ce se aprinde repede.

Taur
Îți dorești pe cineva care să te accepte cu bune și cu rele și să te înțeleagă, mai ales că ție îți este frică de schimbări majore. Pentru a primi dragostea ta, partenerul trebuie să dovedească faptul că este demn de încredere și onest. Ești foarte sceptică atunci când vine vorba de a cunoaște persoane noi, așa că preferi să îți petreci timpul cu persoane mai vechi.

Gemeni
Ai nevoie de cineva care să te iubească, dar să te lase în libertate. Acest lucru este destul de dificil, deoarece nimeni nu va accepta cu ușurință natura ta duală și faptul că uneori dai dovadă de superficialitate. Poate ar fi mai bine să mai renunți la stilul tău de viață și să devii mai responsabilă.

Rac
Deși ești extrem de loială când vine vorba de relație, ai tendința să dai înapoi, căci nu ai încredere suficientă. Relația ta ideală se dezvoltă prin comunicare, ceea ce înseamnă că îți dorești un partener care să te asculte, să îți vorbească și să te înțeleagă. Ai nevoie de multă iubire, mai ales că ești dispusă să oferi înzecit.

Leu
Ești o persoană care merită să fie iubită la superlativ, căci ești în stare să îi oferi partenerului o viață pe măsură. Când promiți un lucru, te ții de cuvânt și îți tratezi partenerul ca pe un rege. Deși ai tendința de a fi ușor egoistă uneori, dragostea te aduce cu picioarele pe pământ și te face să te simți ca în Rai.

Fecioară
Știi deja că ești o persoană inteligentă și muncitoare, așa că ai nevoie lângă tine de o persoană cu exact aceleași calități. Obții cea mai mare fericire cu un partener care știe când ai nevoie de ajutor și îți este alături la bine și la greu, fără să îți facă reproșuri și fără să gândească rău despre tine.

Balanță
Pentru că ești mai rațională, vrei o persoană care să te iubească mai mult pentru modul în care gândești și mai puțin pentru modul în care simți. Îți place să iei parte la discuții intelectuale, care să te provoace și să te determine să petreci mai mult timp cu persoana iubită. Pe scurt, ai nevoie de motivație intelectuală pentru a ajunge să iubești.

Scorpion
Nu îți vei pierde timpul cu relații care nu prezintă încredere. Îți dorești o persoană loială lângă tine, care să te respecte și să te asculte. În plus, trebuie să fii iubită de o persoană care îți înțelege gelozia și posesivitatea și încearcă să te aprecieze pentru calitățile tale. Ai nevoie de un partener calm și dornic să te deslușească.

Săgetător
Ai nevoie de multă emoție în viața ta și de o persoană care să îți accepte nebunia. Pe scurt, trebuie să țină pasul cu ritmul vieții tale și să accepte orice legat de adrenalină pentru a ajunge să te îndrăgostești de ea. Deși pari pretențioasă la început, te mulțumești cu puțin doar dacă vezi că persoana de lângă tine face sacrificii.

Capricorn
Familia este totul pentru tine, deci ai nevoie de cineva care se gândește la construirea unei familii noi cu tine. Partenerul trebuie să fie loial, de încredere, stabil și foarte rațional, pentru a se potrivi nevoilor unui nativ Capricorn. Dacă cele două persoane se găsesc, va rezulta familia perfectă.

Vărsător
Ești cam complicată când vine vorba de dragoste, dar vrei ca partenerul tău să muncească din greu pentru a te impresiona și a fi demn de tine. Respecți loialitatea și bunul simț, așa că nu dai înapoi dacă observi că persoana de lângă tine posedă aceste calități. Uneori, simți nevoia de libertate, alteori dorești afecțiune, deci partenerul trebuie să îți înțeleagă stările.

Pești
Cauți o relație neconvențională pentru că prioritățile tale se învârt în jurul personalității tale artistice. Felul în care vrei să fii iubită ține foarte mult de pasiunile tale și de propriul tău univers, așa că persoana de lângă tine trebuie neapărat să îți împărtășească ideile.

sursa: clickpentrufemei.ro

Share