(INTERVIU) Valeriu Pasat: „SIS trebuie să se afle în serviciul țării și poporului, dar să-i fie subordonat, totuși, președintelui”

Acum 20 de ani, la 16 noiembrie 1999, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o serie de amendamente la legea cu privire la guvern. În conformitatea cu acestea ministerul securității naționale a fost reorganizat și a devenit Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova. Peste o lună a fost adoptată legea specială cu privire la SIS care a intrat în vigoare în ultima zi a anului 1999. Primul numit în funcția de director al SIS a fost ex-ambasadorul Moldovei în Rusia, ex-ministrul apărării și ex-ministrul securității naționale, academicianul AȘM, Valeriu Pasat. Cu ocazia aniversării instituției căreia i-a pus temelia i-am solicitat să ne împărtășească amintirile despre reformarea serviciului nostru de inteligență și ideile sale despre locul pe care acesta trebuie să-l ocupe în structura instituțiilor de stat și despre provocările cărora urmează să le facă față.

V.P.: La momentul pe care îl evocăm aveam deja o oarecare experiența de deschizător de drumuri – fusesem primul ministru civil al apărării în anul 1997 înainte de a deveni ministrul securității în 1999. De militărie mă lega doar faptul că în tinerețe făcusem armata, la fel cum au făcut-o aproape toții flăcăii din URSS. Dar în 1997 conducerea țării a decis să pună în fruntea ministerului apărării o persoană civilă, neimplicată în treburile armatei pentru a potoli patimile care bântuiau pe atunci sfera militară de la noi. Căci la un moment dat în Armata Națională s-a creat o situație de conflict și conducătorii diferitelor ramuri ale puterii voiau să și-o subordoneze, s-o aibă în serviciul personal. Deși eram ”venetic” în domeniu, am reușit să stabilizez situația, să canalizez activitatea ministerului în albia muncii practice cotidiene și să depolitizez cu adevărat armata, îndepărtând-o de influența partidelor politice. Înalții funcționari de stat au încetat să implice în jocurile lor politice și armata a început să facă ceea ce se și cuvenea să facă – să desfășoare aplicații militare, educația patriotică, să dezvolte relațiile internaționale.

T.: Și în lista titlurilor Dvs. celor de ambasador și academician li s-a adăugat și cel de general…

V.P.: Din fericire, nu. Aveam deja gradul militar de locotenent-colonel în rezervă. Înainte de numirea mea în funcția de ministru al apărării se considera că persoana care are acest grad trebuie să devină neapărat general. Am sfidat această ”tradiție” devenind primul șef civil al departamentului militar și rămânând civil până la încheierea mandatului. Eram însă cât pe aici să devin general când eram deja la ministerul securității naționale. Hotărârea de guvern cu privire la acordarea gradului era deja aprobată prin vot și semnată, urma doar să fie emis decretul corespunzător al președintelui. Eu însă am refuzat. În adresa pe care i-am trimis-o președintelui am explicat că mulți ofițeri au cu mult mai multe merite, inclusiv militare, decât ministrul, de aceea sunt mai multe temeiuri pentru avansarea lor în grad, prin urmare acordarea gradului de general șefului instituției este inoportună.

T.: E un refuz cam bizar prin părțile noastre…

V.P.: Ceea ce se întâmplă în Moldova cu acordarea gradului de general este o anomalie. Avem acum în țară 77 de generali, ca într-o țară latino-americană condusă de o juntă militară. Faptul că avem generali câtă frunză și iarbă din diferite departamente discreditează gradul militar ca atare. În perioada sovietică, când Moldova avea o populație de 4,5 milioane de oameni, aici erau doar vreo trei-patru funcții ocupate de generali. Acum numai pe malul drept al Nistrului unde locuiesc mai puțin de 3 milioane de oameni avem aproape 80 de generali. Este absurd! Unii dintre ei și-au obținut gradele prin înșelăciune și escrocherie. S-a descoperit că un general avea diplomă falsă de absolvent de universitate. Serviciul special l-a informat pe președintele Voronin că acest pretendent la gradul de general, după cum reieșea din informațiile furnizate de Universitatea din Tașkent, nici măcar nu și-a făcut studiile la această instituție, cu toate că a prezentat diploma de absolvire a ei. Voronin i-a acordat, totuși, gradul de general – probabil pentru că dânsul prețuia mai mult devotamentul personal decât corectitudinea și onestitatea.

Când am fost transferat în funcția de ministru al securității, iar apoi numit director al SIS, am rămas și acolo persoană civilă, fără epoleți nu de general, ci chiar în general. De armată mă lega serviciul în termen din trecut, iar de MSN – doar faptul că după destrămarea URSS primul ministru al securității naționale, Anatol Plugaru, mi-a permis să lucrez în arhiva instituției cu materialele la una din temele principale ale activității mele științifice – tema deportărilor.

T.: Adică, în fruntea serviciilor speciale a fost numită o persoană fără experiență în domeniu?

V.P.: Da, dar îmi pare că pe atunci, dar, mi se pare, și acum, nu prea e abundență de specialiști în multe domenii și oamenii învață din mers, dacă nu chiar din fugă, în procesul muncii. Cine poate, rezistă, cine nu, pleacă. Le sunt recunoscător foștilot conducători și veteranilor serviciului de inteligență care m-au ajuta la etapa de inițiere. Tot atunci a luat naștere ideea de a schimba statutul MSN și de a-l transforma în SIS. I-am propus conducerii țării să înființăm un serviciu de inteligență după model european. Un grup de ofițeri s-a deplasat în România, Rusia și alte țări, a studiat la fața locului experiența acestora. Le-am explicat deputaților parlamentului principiile de reformare a instituției și ca urmare legea corespunzătoare a fost adoptată în unanimitate. MSN a devenit SIS, organ de stat de sine stătător, specializat în domeniul asigurării securității statului. În decursul mandatului m eu din componența Serviciului a fost scos Departamentul trupelor de grăniceri și transformat în entitate independentă. După plecare mea de la SIS restructurările și inovațiile au continuat. A fost înființat Institutul Național de Informații și Securitate cu statut de instituție de învățământ superior și Centrul Antiterorist, a fost adoptată legea privind statutul ofițerului SIS, în subordinea SIS a fost transferat Centrul de Tehnologii Speciale. Este un proces continuu de perfecționare și sunt mândru că sunt unul dintre cei care l-au lansat. Este o mare onoare pentru mine.

T.: Un articol al legii privind SIS precizează că activitatea Serviciului se desfășoară conform principiilor  legalităţii; respectării drepturilor şi libertăţilor omului;umanismului; nonpartidismului;oportunităţii; conspiraţiei, îmbinării  metodelor şi mijloacelor de activitate deschisă şi acoperită; centralizării conducerii Serviciului, îmbinării conducerii unipersonale şi colegiale. Site-ul SIS are și compartimentul ”Valori”, în care sunt indicate inteligența, profesionalismul, legitimitatea, încrederea, patriotismul, tradițiile. Sună și arată frumos, dar te-ai mira să găsești în viața reală instituții și angajați care să corespundă unor criterii atât de elevate.

V.P.: Dacă nu stabilești obiectivele și principiile, nu vei ști spre ce să tinzi. Am întâlnit în serviciul de inteligență profesioniști autentici, patrioți adevărați care își servesc cu devotament Patria. La SIS s-a constituit o echipă cu adevărat de elită. Angajații SIS au apărat independența și integritatea teritorială a țării, și-au riscat viața. Au trecut prin perioade când se confruntau literalmente cu sărăcia lucia, trăiau de azi pe mâine – atunci una din sarcinile primordiale ale conducerii era majorarea salariilor angajaților și reutilarea tehnică și materială a Serviciului. Salariile era simbolice, angajații nu-și puteau întreține familiile. Când cerem ca ofițerii să-și iubească și să-și servească Patria este firesc ca și Patria să aibă grijă de ei. Atunci eu i-a prezentat conducerii țării practic un ultimatum: dacă nu le va fi majorat salariul angajaților SIS, îmi dau demisia. Ca rezultat, a fost elaborată și adoptată o hotărâre de guvern cu privire la majorarea substanțială a salariilor angajaților instituției.

Angajații tineri pot prelua tot ce e mai bun din experiența generațiilor precedente. O sarcină importantă a SIS este cultivarea dragostei de patrie, a respectului față de popor și valorile lui. SIS trebuie să se afle în serviciul statului, nu al unor politicieni, partide sau grupări aparte. Caracterul unic al activității serviciului de inteligență constă în faptul că ea este invizibilă, anonimă, spre deosebire de activitatea artist, scriitor sau deputat. Ofițerul devoitat își dă seama că nu va culege lauri și aplauze, dar el acceptă să muncească discret și modest întru binele țării și poporului.

T.: Vorbiți despre patriotism, dar este o noțiune pe care diferiți oameni o interpretează în felul lor

V.P.: Odată am fost invitat să prezint o prelegere despre patriotism în fața pedagogilor și studenților Universității de Stat ”Alecu Russo” din Bălți și cu această ocazie m-am gândit m-am temeinic la patriotism. Cuvintele Patria și patriotism au aceeași rădăcină. Patriotismul este dragostea și respectul profund față de locul în care te-ai născut, ai crescut, ai devenit om. El presupune păstrarea memoriei despre strămoși, dragostea față de istoria, tradițiile, natura, monumentele acestui ținut. Este și dorința sinceră de a-ți servi poporul și patria, de a face tot posibilul pentru ca compatrioții tăi și țara ta să o ducă cât mai bine fără a le face totodată rău altor popoare și țări. Multe personalități notorii ne-au lăsat ca moștenire cugetări frumoase și profunde despre patriotism. ”Patria este locul unde am iubit și am fost iubit, a scris Alecu Russo. ”Mamă, tu ești Patria mea!” e un celebru vers al lui Grigore Vieru. ”Adevărata dragoste de patrie este imposibilă fără dragostea față de limba ei”, consideră scriitorul rus Constantin Paustovski.

Sunt categoric contra împărțirii patriotismului moldovenesc în ”pro-român” și ”pro-rus”. Sunt istoric și, firește, știu bine că în decursul ultimelor două secole am oscilat întrre București și Moscova, între cultura română și cea rusă. Această oscilare s-a soldat cu un fel de ”dedublare” – majoritatea moldovenilor sunt purtători de limbă și cultură română, dar în același timp nu vor să fie îndepărtați și privați de limba și cultura rusă. Din păcate, unii politicieni nu pregetă să speculeze pe baza acestei ”dedublări”. Activitatea lor îmi sugerează ideea că, dacă e să divizăm totuși patriotismul, atunci în cel activ, implicat, chiar de sacrificiu și în cel pasiv, declarativ, demagogic. Avem falși patrioți care se bat cu pumnul în piept, vorbesc mult și sonor pe această temă, dar în realitate nu fac nimic bun pentru țară și pentru oameni. Dar sunt și oameni care, fără a face zarvă de prisos, fac ceea ce li se cuvine să facă. Ei sunt patrioții adevărați și ei sunt mulți și în cadrul serviciului de inteligență.

T.: În tabloul zugrăvit de Dvs. SIS arată ca o organizație aproape ideală!

V.P.: Bineînțeles că nu este ideală. Cerințele pe care viața i le înaintează Serviciului și angajaților săi sunt tot mai numeroase și complicate, iar procesul de perfecționare nu se oprește niciodată. La diferite etape de activitate a SIS s-au produs unele cazuri ce nu merită nicidecum aprecieri entuziasmate. Întotdeauna s-au găsit angajați care ajungeau sub influența partidelor politice și intereselor de grup. Am avut nenorocul de a mă confrunta personal cu astfel de cazuri. Mai mult decât atât, autorul reținerii mele în anul 2005 în urma unei acuzații cusute cu ață albă a fost nimeni altul decât… însuși fostul șef al SIS, Ion Ursu. A executat comanda politică a partidului de guvernământ de atunci și peste câteva zile a fost recompensat pentru această ”faptă eroică”, la fel ca și fostul șef al MAI, Gheorghe Papuc, cu încă o stea pe epoleții de general. La fabricarea ilicită a dosarului meu penal au participat, deopotrivă cu ofițerii MAI și anchetatorii procuraturii, și angajați ai SIS. Unii dintre ei mi-au spus personal că au făcut-o fiind presați de conducere. Acel ”caz Pasat” fabricat a fost descalificat de toate instanțele naționale și internaționale. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de la Strasbourg a decis că autoritățile Moldovei mi-au încălcat drepturile și a obligat guvernul să-mi plătească o compensație. În anul 2017 conducerea Procuraturii Generale mi-a prezentat scuzele sale oficiale pentru tragerea ilegală la răspunderea penală.

Articolul de lege pe care l-ați citat stipulează că SIS e obligat să respecte legitimitatea, drepturile și libertățile omului. În cazul meu a fost călcat în picioare dreptul fundamental la viață. Dacă abuzurile de serviciu, încălcările de lege din trecut nu vor fi dezvăluite, făcute publice, sancționate, rămâne probabilitatea de recidive, din care cauză ar putea avea de suferit imaginea statului și, principalul, cetățeni nevinovați.

Conducerea țării procedează corect promovând depolitizarea și departidizarea structurilor de forță și justiției – MAI, MA, CNCC, SIS, organelor procuraturii, instanțelor judiciare – dar această activitate trebuie condusă până la finalitatea ei logică, pentru ca angajații acestor departamente și instituții, procurorii, magistrații să nu mai fie implicați în politică și în reglările de conturi dintre diferite partide și forțe politice.

T.: V-ați referit la faptul că ofițerii serviciului de inteligență au apărat independența și integritatea teritorială a țării. Dar problema integrității teritorială nu a fost încă soluționată. Credeți că Moldova a pierdut definitiv Transnistria?

V.P.: Nu vreau să cred că a pierdut-o. Formal, conflictul transnistrean e datat cu anii 1991-1992. Dar în această regiune situația nu a fost niciodată simplă. Este o zonă de frontieră în care de secole se ciocneau între ele interesele diferitelor state. Este incorect să examinăm relațiile cu malul stâng doar cu începere din anul 1991. Transnistria a avut întotdeauna specificul său și mentalitatea sa și pentru a le înțelege trebuie să ne adâncim în istorie.

Interesele mele științifice cuprind și istoria Republicii Autonome Moldovenești din componența RSS Ucrainene, între anii 1924 și 1940, relațiile dintre Chișinău și Tiraspol prin prisma intereselor Kievului, Moscovei, Bucureștiului. În curând voi termina lucrul la un studiu în două volume despre istoria RASSM.

T.: Dacă tot vorbim de istorie, ar putea istoricul Pasat să le furnizeze politicienilor noștri o rețetă miraculoasă pentru soluționarea diferendului transnistrean?

V.P.: Din păcate, soluții miraculoase nu există. Dar nu există nici o sarcină mai importantă pentru Moldova decât reintegrarea zonei răsăritene. Și pe malul drept al Nistrului, și pe cel stâng s-a maturizat deja o întreagă generație de oameni care nu țin minte că pe timpuri am trăit cu toții în aceeași republică. Dacă ne vom ocupa și în continuare de etichetări reciproce, dacă ne vom uita și în continuare unii la alții prin vizorul armei, acest conflict nu se va termina niciodată.

Transnistrenii sunt frații noștri, precum și noi suntem frații lor. Trebuie să încetăm să ne tot poreclim reciproc ”separatiști”, ”naționaliști” sau altfel. Mai devreme sau mai târziu orice conflict se termină dacă există bunăvoință și disponibilitatea de a căuta soluții.

Au trecut aproape 30 de ani de când Nistrul a devenit hotarul care desparte oameni de aceleași etnii – moldoveni, ucraineni, ruși – și de aceeași credință ortodoxă. Este tragedia noastră comună, durerea noastră comună și rana noastră comună care nu se cicatrizează. În acest răstimp s-au desfășurat sute de reuniuni și conferințe, au fost examinate zeci de variante ale reglementării, au fost semnate volume masive de procese-verbale, memorandumuri și acorduri. Dar nu s-a ajuns la un rezultat real. Din păcate, anumite cercuri politice sunt interesate de păstrarea la nesfârșit pe agenda zilei a problemei transnistrene pentru a specula în jurul acestei teme și a obține dividende politice. Dar mai devreme sau mai târziu problema trebuie soluționată. Și ar fi mai bine pentru foarte mulți oameni ca ea să fie soluționată mai devreme.

T.: Multă lume spune exact așa deja de trei decenii, dar de la vorbă până la faptă nu s-a ajuns…

V.P.: Rana este într-adevăr adâncă. Pe când eram ministrul apărării, am vizitat în repetate rânduri Transnistria și am comunicat în virtutea obligațiilor de serviciu cu militarii de acolo. Mi s-a întipărit în amintire faptul că în cazărmile de pe malul stâng, la fel ca și în cazărmile Armatei Naționale a Moldovei, erau paturi goale cu portrete și flori în memoria soldaților și ofițerilor căzuți în timpul acestui conflict. Tragedia anului 1992 trebuie să devină punctul de pornire spre o viață care să nu ne despartă, ci să ne unească.

T.: Care ar putea fi pașii concreți în această direcție?

V.P.: Pașii concreți sunt simpli și pot fi făcuți de oricine – chiar și de savanți care nu au nimic comun cu politica. De exemplu, luând cuvântul la una din ședințele Adunării generale a Academiei de Științe, eu am propus să fie rezervate în cadrul Adunării 10-15 locuri pentru savanții din Transnistria și să înființeze în structura ei o direcție pentru colaborarea cu colegii din stânga Nistrului. Astfel, Academia ar putea deveni una dintre platformele care le-ar putea veni în ajutor autorităților, iar în linii mari – întregii societăți, în procesul de căutare a unor soluții noi și eficiente care ar facilita realizarea dialogului atât de necesar tuturor cetățenilor țării în curs de reunire.

Și toate celelalte instituții și departamente de stat ar trebui să ia decizii similare. De exemplu, dacă ministrul apărării va fi, să zicem, din partea Chișinăului, șeful Marelui stat-major să fie din partea Tiraspolului, și tot așa pretutindeni.

În februarie 2017 eu am adresat conducerii parlamentului și guvernului o scrisoare deschisă în care am propus ca Academia să fie implicată în soluționarea problemei reintegrării Transnistriei. Din păcate, autoritățile nu i-au acordat atenție acestei inițiative.

T.: Ce ați propune pentru îmbunătățirea activității SIS?

V.P.: Am sugestie care de fapt nu e o sugestie, ci o convingere profundă: serviciile speciale trebuie să activeze în folosul statului și poporului, dar să-i fie subordonate totuși președintelui. Acum SIS e sub controlul parlamentului. Nu am nimic împotriva controlului exercitat de deputați, el trebuie păstrat, dar particularitățile activității SIS sunt de așa natură că Serviciul trebuie să fie în subordinea directă a șefului statului.

Președintele se află în fruntea Consiliului de securitate care coordonează toate activitățile legate de asigurarea securității statului. Specificul muncii oricărui serviciu special constă în faptul că ea desfășoară și acțiuni operative speciale, neafișate, uneori destul de delicate și periculoase. Răspunderea pentru ele nu poate să-i revină doar conducerii Serviciului. Acțiunile de acest gen trebuie să fie aprobate de cineva din reprezentanții conducerii supreme a țării. Cu tot respectul față de deputați și miniștri, trebuie să recunoaștem că persoana respectivă poate fi doar președintele. Șeful statului e ales prin vot general de tot poporul și dispune de legitimitatea maximă. Imediat după învestirea în funcție, el își asumă în scris obligația de nedivulgare a secretelor de stat. La el parvin toate informațiile și de la alte instituții care au într-un fel sau altul tangență cu securitatea de stat – MAI, MAE, CNCC, BNM și altele. Munca serviciilor speciale presupune o disciplină rigidă, ordinea, subordonarea. În timpul efectuării operațiunilor angajații trebuie să știe că în ultimă instanță ei îi sunt subordonați comandantului suprem.

Este adevărat că și parlamentul, și guvernul, și alte instituții de stat sunt consumatori ai informațiilor furnizate de SIS, dar Serviciul trebuie să-i fie subordonat președintelui. Această subordonare i-ar prii și Serviciului.

T.: Ce le-ați ura angajaților SIS de ziua lor… și a Dumneavoastră?

V.P.: Sunt mândru că am contribuit la înființarea SIS și am fost primul lui director. Știu că angajații lui au fost întotdeauna și au rămas patrioți adevărați, devotați cu trup și suflet țării și poporului. Politicienii, partidele, coalițiile, președinții, parlamentele și guvernele vin și pleacă, iar securitatea statului trebuie să fie asigurată cu fermitate mereu în orice condiții. Sunt sigur că SIS va face față acestei sarcini și va fi întotdeauna fideli Patriei, fidelitatea Patriei fiind imperativul instituției.

Cristina Pendea