Ultimele detalii despre operațiunea de evacuare a cetățenilor Republicii Moldova din Fâșia Gaza

Ultimele detalii despre operațiunea de evacuare a cetățenilor Republicii Moldova din Fâșia Gaza

Urmare a solicitărilor înregistrate la Ambasada Republicii Moldova de la Tel Aviv din partea unor cetăţeni ai Republicii Moldova din Fâşia Gaza, Celula de criză din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene a pus la punct, împreună cu instituțiile naționale abilitate, ambasadele Republicii Moldova la Tel-Aviv, Ankara, Kiev și consulatul de la Odesa, detaliile unei operaţiuni de repatriere a 13 cetățeni moldoveni, din Fâșia Gaza, prin punctul de trecere a frontierei Rafah, către Republica Arabă Egipt. 

Cetăţenilor moldoveni evacuaţi le-au fost asigurate mijloacele de transport până la Cairo, asigurările medicale, alimente, precum şi produse de strictă necesitate în cooperare cu Ambasada Ucrainei în Republica Arabă Egipt. Pe traseul Rafah – Cairo, securitatea transportului cetățenilor Republicii Moldova și ai Ucrainei a fost asigurată cu sprijinul autorităților egiptene.

Diplomația Republicii Moldova a întreprins demersurile care se impuneau pentru emiterea, în regim de urgenţă, a titlurilor de călătorie, efectuarea testelor PCR, necesare cetățenilor Republicii Moldova, pentru intrarea acestora în Egipt, respectiv continuarea deplasării cu o aeronavă specială pusă la dispoziție de către Guvernul Ucrainei.

Celula de criză a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene a administrat inițial o listă de 31 de persoane, care au dorit să revină în Republica Moldova, fiind alocate din Fondul de Intervenție 150 de mii de lei pentru misiunea de evacuare. Un proiect în acest sens a fost aprobat în cadrul ședinței din 19 mai a Cabinetului de miniștri.

Sosirea grupului de cetățeni este prevăzută pe data de 27 mai la bordul unui autocar pus la dispoziţie de guvern pe ruta Kyiv – Chișinău.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene şi misiunile diplomatice ale țării menţin o legătură constantă cu autorităţile statelor implicate în cadrul operațiunii de repatriere, în vederea desfăşurării în bune condiţii a acesteia.

Șeful diplomației moldovene, Aureliu Ciocoi, a adresat omologului său ucrainean, Dmytro Kuleba, mulțumiri din partea autorităților de la Chișinău pentru asistența acordată de statul vecin în procedura de repatriere a moldovenilor din Fâșia Gaza.

Ambasada Republicii Moldova de la Tel-Aviv menţine un dialog permanent cu cetățenii care nu au dorit să părăsească Fâșia Gaza în cadrul acestei operațiuni.

În acest sens, MAEIE recomandă cetăţenilor din zonă, care nu și-au înregistrat încă prezența, să contacteze misiunea diplomatică pentru a transmite propriile coordonate, astfel încât, în eventualitatea unei situaţii de urgenţă, să poată beneficia, la cerere, de asistenţa autorităților.

Mihaela Rotari

Share