Sute de jihadişti ISIS, arestaţi în timp ce părăseau oraşul irakian Fallujah: „Mulţi dintre suspecţi au documente false de identitate”
Peste 545 de indivizi suspectaţi de apartenenţă la reţeaua teroristă Stat Islamic au fost arestaţi în timp ce încercau să părăsească oraşul irakian Fallujah, situat la 50 de kilometri vest de Bagdad, informează site-ul cotidianului Le Figaro citat de mediafax.ro.
„Am arestat 546 de presupuşi terorişti care au fugit infiltrându-se printre familiile care au părăsit oraşul Fallujah în ultimele săptămâni”, a declarat şeful Poliţiei din provincia Al-Anbar, Hadi Rzayej.
„Mulţi dintre suspecţi au documente false de identitate”, a adăugat oficialul citat.
Oraşul Fallujah, aflat sub controlul organizaţiei teroriste Stat Islamic, este vizat de trei săptămâni de o ofensivă a serviciilor de securitate irakiene.