Premierul a convocat o şedinţă de urgenţă privind inundaţiile din oraşul Ceadîr-Lunga

Premierul a convocat o şedinţă de urgenţă privind inundaţiile din oraşul Ceadîr-Lunga

Situaţia creată în urma ploii abundente, din noaptea trecută, din oraşul Ceadîr-Lunga şi măsurile întreprinse pentru ajutorarea persoanelor sinistrate, au fost examinate în cadrul unei şedinţe de urgenţă la Guvern, convocată de Prim-ministrul Pavel Filip.

Potrivit informaţiilor prezentate de şef adjunct al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale (SPCSE), Alexandru Oprea, urmare a ploii abundente din noaptea trecută, 58 de gospodării particulare din oraşul Ceadîr-Lunga au fost inundate, dintre care 16 case de locuit şi 41 de subsoluri, curți și grădini, dar și teritoriul pieței de mărfuri.

În cazul a şase case din lut pereţii au fost deterioraţi. Pentru evacuarea persoanelor din casele afectate de ploi și pomparea apei din gospodării au fost mobilizate forțele Direcției Situații Excepționale UTA Găgăuzia, fiind detașate suplimentar și forțe din cadrul Direcției Situații Excepționale Cahul, în total 45 de pompieri şi salvatori. Din locuinţele afectate de ploi au fost evacuate 21 de persoane, inclusiv 4 copii. Persoanele sinistrate au fost cazate la rude şi la un centru medical din oraș.

Situația este monitorizată în regim non-stop, iar echipele de salvare lucrează permanent la pomparea apei din clădiri.

Premierul Pavel Filip a cerut o mobilizare maximă pentru rezolvarea cât mai urgentă a consecinţelor ploii şi o evaluare a prejudiciului pentru acordarea din partea Guvernului a unui ajutor sinistraţilor. Decizia respectivă urmează a fi aprobată în şedinţa de mâine  a Cabinetului de miniştri.

Potrivit datelor Serviciul Hidrometeorologic de Stat, în seara zilei de ieri, 13 iunie, în oraşul Ceadîr-Lunga, în decurs de două ore a căzut o cantitate de precipitaţii cât pentru 3 luni.

 

Maria Roșca

Share