O nouă întrevedere la București! Năstase: Am demonstrat prin fapte că suntem prietenii și partenerii pro-europeni ai României

O nouă întrevedere la București! Năstase: Am demonstrat prin fapte că suntem prietenii și partenerii pro-europeni ai României

Andrei Năstase, aflat în vizită la București, alături de echipa de deputați a Platformei DA, a avut o întâlnire cu Ministrul Român de Interne, Lucian Bode, care a remarcat că scurta perioadă de timp în care Andrei Năstase a detinut funcția de ministru de Interne a lăsat o bună amprentă în relațiile dintre Ministerele de Interne de pe cele două maluri ale Prutului, prin asumarea cu transparență a mai multor proiecte care au apropiat, la nivel de principiu și acțiune, cele doua instituții din Republica Moldova și România, informează OFICIAL cu referire la un comunicat de presă.

Deschiderea pentru dezvoltarea de proiecte de colaborare concrete pe teme care au ținut de securitatea transfrontalieră, combaterea crimei organizate și eradicarea contrabandei a fost totală și asumată la detaliu. Tot atunci a fost demarată cu fermitate depolitizarea și profesionalizarea structurilor din cadrul Ministerului de Interne din Republica Moldova cu expertiză și suport european și românesc, iar efectele abordărilor s-au simțit imediat și peste Prut, și în România. În perioada iulie – noiembrie a anului 2019 contrabanda de la frontiera Republicii Moldova cu România a fost adusă la cele mai mici valori înregistrate din anul 2000, iar scăderea brutală a contrabandei cu țigarete a permis atragerea la bugetul de stat al României a unor sume de peste 500 milioane de euro, din taxe și impozite pe tutun și țigarete. În acea perioadă s-a dezvoltat și implementat a doua fază a Proiectului SMURD, așa încât astăzi echipajele românești au un areal de acțiune extins, de la Timișoara până la Nistru, iar acest lucru înseamnă salvarea vieților oamenilor aflați în situații critice. Dialogul și colaborarea dintre România și Republica Moldova a permis formularea unor proiecte deosebit de necesare pentru instruirea comună a ofițerilor și subofițerilor din structurile celor două ministere, de la Chișinău și București.

Ministrul Lucian Bode a asigurat delegația Platformei DA că proiectele bune demarate vor fi continuate și că România își dorește ca în stânga Prutului să existe parteneri de dialog deciși și pregătiți să asume direcții de acțiune comune pentru eradicarea corupției care compromite întregul ecosistem social și economic de pe ambele maluri ale Prutului: „Statul român urmăreşte dezvoltarea de parteneriate corecte și necesare cu Republica Moldova, pe termen mediu și lung, parteneriate guvernate de transparență, credibilitate și predictibilitate în ceea ce privește asigurarea unui cadru legal și operațional în care securitatea cetățeanului să fie primordială. Principiile și valorile europene sunt imuabile și trebuie să stea și pe viitor la baza dialogului dintre structurile ministerelor de interne din România și Republica Moldova.”

Andrei Năstase a menționat, la rândul său: „Am demonstrat prin fapte că suntem prietenii și partenerii pro-europeni ai României, iar asumarea acestor principii este esențiala pentru dezvoltarea relațiilor dintre țările noastre. Platforma DA este unul dintre partenerii alături de care pot fi construite proiecte utile pentru comunitățile noastre, pentru cetățeni. Parcursul european al Republicii Moldova este strâns legat de România, iar buna noastră colaborare cuprinde, în mod obligatoriu, asumarea unor proiecte comune în ceea ce privește întreaga problematică de securitate socială și economică din spațiul comun, istoric și cultural, căruia aparținem cu toții.”

Cristina Gurez

Share