Grecia, Italia, Spania şi Malta au semnat un memorandum comun asupra noului Pact european privind migraţia

Grecia, Italia, Spania şi Malta au semnat un memorandum comun asupra noului Pact european privind migraţia

Prim-miniştrii a patru ţări membre ale Uniunii Europene (UE) – Grecia, Italia, Spania şi Malta – au trimis şefei guvernului german Angela Merkel – a cărei ţară asigură preşedinţia în exerciţiu a Consiliului UE -, preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, şi preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, un memorandum comun ce prezintă poziţia lor asupra noului Pact european privind migraţia şi azilul, informează agenţia de presă ANA.

Mai exact, premierul grec Kyriakos Mitsotakis, cel italian Giuseppe Conte, spaniol Pedro Sanchez şi maltez Robert Abela au semnat un memorandum comun adresat Comisiei Europene şi Parlamentului European, cu poziţia lor cu privire la propunerile Comisiei Europene pentru noul Pact european asupra migraţiei şi azilului.

Cei patru prim-miniştri au subliniat că regulile trebuie să fie clare, nu doar în ceea ce priveşte responsabilităţile ţărilor care constituie primul punct de intrare a migranţilor în UE, ci şi în ceea ce priveşte solidaritatea dintre statele membre ale blocului comunitar, în sensul împărţirii acestei responsabilităţi.

Ei au subliniat faptul că procedurile pentru controlul frontierelor nu ar trebui să ducă la crearea unor mari centre închise, evidenţiind, de asemenea, aspectele externe ale migraţiei, atât în privinţa relaţiei cu ţările din vecinătatea sudică a UE, cât şi a unui sistem eficient de repatrieri.

Doina Secrieru

Share