Declarație de la Bucureși, despre Unire: Se va produce peste 5 ani…
Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că partidul unioniştilor din Republica Moldova a ajuns de la 3% la 30% în zece ani şi că unirea s-ar putea produce ”peste 5 ani, peste 7 ani”, dacă populaţiile celor două ţări vor vota acest lucru prin referendum şi dacă parlamentele vor fi şi ele de acord.
”În 2005, procentul unioniştilor era de 3%. M-am întrebat de ce şi am văzut că România avea doar 100 de burse pentru tinerii şi trata problema cetăţeniei cum o trata pentru iranieni, sirieni şi alte categorii. Mi-am dat seama că e una din chei, că nu se poate pune problema unirii cu o populaţie în care doar 3% vor unirea. Am găsit două soluţii: să mărim numărul de burse, şi a fost mărit la 1.500 în anul următor şi apoi la 5.000, (…) şi să dăm un regim special redobândirii cetăţeniei de către cei care au pierdut-o fără voia lor, până la gradul 4 (.
..) Vai de politicienii, şi eu îi consider antinaţionali, care spun că nu e momentul, nu e timpul… la noi nu e niciodată momentul… România nu face niciun rău, nu încalcă nicio lege, niciun tratat internaţional. Unirea nu se va produce cum spun aventurierii, în 2018, la 100 de ani de la Marea Unire. Se va produce peste 5 ani, peste 7 ani, trebuie să apară momentul la care să existe condiţiile politice ca cele două parlamente să voteze unirea. Acum 100 de ani s-a făcut prin votul parlamentarilor, nu prin referendum. Parlamentul de la Chişinău nu va vota asta până nu va considera că există o majoritatea unionistă sau proromânească în Republica Moldova”, a declarat Băsescu la b1.
Mai mult, a declarat fostul preşedinte, potrivit unui recent sondaj, moldovenii sunt în proporţie de 50% pentru unire, dacă vor avea salariile şi pensiile la acelaşi nivel cu ale românilor. În opinia lui Băsescu, soluţia este înfiinţarea Ministerului Reunificării Ţării în România.
Acesta a mai precizat că, deocamdată, nu a obţinut dreptul de a vota la alegerile din Republica Moldova, dar speră să îl obţină până pe 13 noiembrie, când va avea loc cel de-al doilea tur de scrutin, între prorusul Igor Dodon şi proeuropeana Maia Sandu.
Sursa: gandul.info