Un lideri bancar european intenționează să-și deschidă reprezentanță la Chișinău
Banca de Dezvoltare a Germaniei KfW își va deschide o reprezentanță la Chișinău. Anunțul a fost făcut astăzi de directorul de proiect KfW pentru Ucraina și Republica Moldova, Gunnar Wälzholz, la o întrevedere cu premierul Iurie Leancă.
„Ne propunem în continuare să contribuim la diversificarea instrumentelor de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii din Moldova și să investim în diverse proiecte sociale”, a declarat Gunnar Wälzholz.
KfW este unul din liderii sectorului bancar german și una dintre cele mai mari bănci din Europa, orientată atât spre susținerea economiei naționale, cât și spre dezvoltarea statelor în tranziție. KfW are 70 de reprezentanțe și oficii în întreaga lume.
Programul de asistență al acestei bănci a oferit Republicii Moldova în total 12 mil. euro surse nerambursabile (grant), iar până acum au fost realizate sau sunt în faza de realizare circa 90 de proiecte.
Doina Secrieru