Raportul anual al Curții de Conturi pentru anul 2017 a fost publicat

Raportul anual al Curții de Conturi pentru anul 2017 a fost publicat

Raportul asupra administrării și întrebuințării resurselor financiare publice și patrimoniului public pe exercițiul bugetar 2017 vizează perioada octombrie 2017 – septembrie 2018. În această perioadă de timp, în mod tradițional, activitatea Curții de Conturi s-a axat pe trei dintre pilonii unei societăți democrate: transparență, profesionalism și corectitudine.

Punctul de plecare pentru activitatea de audit a Curții de Conturi îl reprezintă auditul financiar al rapoartelor Guvernului privind executarea bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală și rapoartelor ministerelor privind executarea bugetelor în anul bugetar încheiat. De asemenea, activitatea de audit a vizat resursele publice alocate, în principal, în domeniile legate de serviciile de transport, siguranța alimentelor, susținerea socială a populației, mediu și calitatea aerului, administrarea impozitelor și taxelor, funcționalitatea sistemelor informaționale etc.

Munca Curții de Conturi a fost ghidată de obligațiile instituționale privind realizarea misiunilor de audit independente, bazate pe probe adecvate, care permit formularea unor opinii asupra situațiilor financiare ale entităților publice, precum și evaluarea cauzelor pentru care un program sau un proiect a fost neperformant ori a fost unul de succes.

Prin activitățile realizate, Curtea de Conturi a identificat riscurile existente în gestionarea resurselor publice, a oferit asigurări privind căile de depășire a neregulilor, a informat despre existența atât a deficiențelor, cât și a rezultatelor înregistrate și a formulat recomandări factorilor de decizie ai entităților auditate, precum și altor părți interesate.

Accesați Raportul integral

Mihaela Rotari

Share