Prescripţii de înlăturare a încălcărilor comise de patru operatori de pe piaţa produselor petroliere
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a emis, la finele săptămânii trecute, prescripţii de lichidare a încălcărilor comise de patru operatori de pe piața produselor petroliere. Conform datelor controalelor efectuate de către specialiştii ANRE, operatorii respectivi au comis abateri de la mecanismul şi principiile de formare a preţurilor stabilite de Metodologia de calculare şi aplicare a preţurilor la produsele petroliere.
În procesul controalelor s-a constatat că operatorii în cauză nu ţin evidenţa separată a cheltuielilor pentru comercializarea produselor petroliere cu ridicata şi comercializarea produselor petroliere cu amănuntul şi altor activităţi, aşa precum o cere art.22 alin. (3) al Legii privind piaţa produselor petroliere şi pct. 4.3 al Metodologiei de calculare şi aplicare a preţurilor la produsele petroliere. În plus, lipsește evidența contabilă separată a veniturilor pe tipuri de produse petroliere, ceea ce nu permite de a verifica prețurile de comercializare ale acestora.
În cazul în care operatorii nominalizaţi nu vor îndeplini prescripţiile emise de ANRE, ei riscă să fie sancţionţi în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, inclusiv prin suspendarea sau retragerea licenței de activitate.
ANRE este abilitată de legislația în vigoare cu dreptul de a controla, în modul şi în limitele prevăzute de lege, respectarea de către titularii de licenţă a condiţiilor stabilite pentru desfăşurarea activităţilor licenţiate în domeniul energetic, de a constata contravenţiile în acest domeniu şi a remite procesele-verbale cu privire la contravenţiile constatate instanţei de judecată.
Doina Secrieru