Modificări la Programul de repartizare a mijloacelor fondului rutier pentru anul 2015

Modificări la Programul de repartizare a mijloacelor fondului rutier pentru anul 2015

Proiectul hotărârii Guvernului pentru modificarea Programului privind repartizarea mijloacelor fondului rutier în anul 2015 a fost examinat și aprobat astăzi, în cadrul şedinţei Consiliului fondului rutier, prezidată de Prim-ministrul interimar Gheorghe Brega.

Ajustările au fost operate după ce a fost revizuită Legea bugetului de stat care a presupus, printre altele, o reducere de 485,2 milioane de lei a fondului rutier, constituind în prezent 1038,548 milioane de lei. Totodată, membrii Consiliului fondului rutier au constatat faptul că s-au acumulat datorii către furnizorii de întreţinere a drumurilor. În rezultat s-au micşorat sumele pentru întreţinerea drumurilor, procurarea de utilaje, lucrările de reparaţie a drumurilor de acces la instituțiile de menire social-culturală din intravilanul localităţilor.

În schimb, au fost majorate cheltuielile pentru lucrările de proiectare, evaluare a drumurilor şi procurarea terenurilor cu peste 14 milioane de lei.

Prim-ministrul interimar Gheorghe Brega a menționat că, reieşind din situația financiară a țării, Consiliul fondului rutier trebuie să analizeze în profunzime cheltuielile care s-au efectuat pentru întreţinerea drumurilor în anul curent. Totodată, Gheorghe Brega a solicitat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor să monitorizeze în continuare gestionarea fondului rutier în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare.

Mihaela Rotari

Share