Ministerul Economiei va extinde reţeaua Parcurilor Industriale. Află scopul!
Potrivit raportului prezentat, în 2014 Parcurile Industriale au înregistrat o creştere a veniturilor din vânzări cu 117,3 % faţă de anul precendent, constituind 452,5 mln lei, fiind achitate, totodată, impozite şi taxe în sumă de 96,4 mln lei, în creștere cu 186,0% faţă de 2013.
În 4 ani de activitate, în cadrul parurilor industriale s-au realizat investiții în sumă de 317,5 mln lei, s-au produs și comercializat mărfuri în sumă de 791,5 mln lei, au fost achitate impozite și taxe în sumă de 144,1 mln lei și au fost create 1234 locuri de muncă.
În acelaşi timp, în perioada 2011-2014, 6 întreprinderi administratoare ale PI au beneficiat de ajutor de stat prin scutirea de la compensarea pierderilor cauzate de excluderea terenurilor din categoria de terenuri cu destinaţie agricolă în sumă de 161,51 mln lei, iar 3 întreprinderi administratoare ale PI au fost incluse în Documentul unic de program pentru anii 2013-2015 pentru finanțarea proiectelor de infrastructură din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională. În anul 2014, din FNDR,s-a inițiat finanțarea a 2 proiecte de infrastructură din cadrul PI „Răut” și „Edineț” în sumă totală de 26 mln lei (1,31 mln $).
În cadrul evenimentului, viceministrul Economiei, Tudor Copaci, a remarcat rezultatele foarte bune înregistrate de Parcurile Industriale în doar patru ani de la deschidere, menţionând că acestea au devenit un motor de creştere economică la nivel regional şi un generator de mii de locuri de muncă cu salarii competitive, aşa cum se întâmplă în cazul PI din Chişinău, Bălţi, Străşeni, Edineţ.
“După raportul de astăzi, putem afirma cu certitudine că Parcurile Industriale din Moldova reprezintă un succes vizibil. La doar patru ani de la deschiderea primului PI, acestea şi-au demonstrat sustenabilitatea şi o dinamică încurajatoare. De aceea, pentru anul curent ne-am propus planuri de menţinere a acestei tendinţe, prin dezvoltarea infrastructurii PI existente, acordarea facilităților fiscale după perfecționarea cadrului normativ cu privire la PI, finanțarea proiectelor din Fondul pentru dezvoltare regională, dar şi înfiinţarea altor Parcuri noi şi deschiderea noilor locuri de muncă. Echipa Ministerului lucrează acum asupra unui nou proiect de PI la Cahul”, a spus Tudor Copaci.
Recent, s-a remis Guvernului spre aprobare proiectul HG cu privire la acordarea titlului de parc industrial SRL „Sud Invest Company”, care va crea și administra Parcul Industrial Cahul. Parcul va fi creat în baza activelor fostei fabrici de brânzeturi, care este amplasată pe un teren cu suprafața totală de cca 5,8 ha. Pentru crearea infrastructurii se estimează investiții în valoare de cca 103,9 mln lei. Realizarea acestui proiect va contribui la crearea a cel puțin 440 locuri de muncă, sporirea impozitelor în bugetul de stat cu cca 14 mln lei anual.
Doina Secrieru