Î.S. „Fabrica de sticlă din Chișinău” și-a reluat activitatea de producere, după un an de pauză

Î.S. „Fabrica de sticlă din Chișinău” și-a reluat activitatea de producere, după un an de pauză

Începând cu data de  20 iulie 2017, Î.S. „Fabrica de sticlă din Chișinău” și-a reluat activitatea de producere, după aproape un an de la sistarea activității, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei. 

Lansarea a fost posibilă datorită investițiilor efectuate la cele mai importante segmente de producere din cadrul întreprinderii. Din momentul sistării activității la data de 11 august 2016 și până în prezent, suma investițiilor constituie  85 mln lei.

Având în vedere calitatea superioară a materialului refractând achiziționat pentru construcția cuptorului de topit sticla, dar și profesionalismul antreprenorului care a efectuat lucrările de construcției, studiind totodată și parametrii tehnicii în urma lansării cuptorului, constatăm că toate cerințele cu privire la calitate au fost îndeplinite, ceia ce permite ca  efortul să fie îndreptat în dezvoltarea asortimentului de produse, precum și identificarea de noi piețe de desfacere.

Tendințele de dezvoltare a Î.S. „Fabrica de sticlă din Chișinău”  vin în corelare cu Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova 2020” aprobată prin Legea nr. 166 din 11 iulie 2020, totodată sunt aplicate cele mai moderne și eficiente metode și tehnici de management, care va permite implementarea cu succes a tuturor reformelor în cadrul întreprinderii.

Cele mai importante direcții de dezvoltare pentru următorii ani sunt: achiziționarea aparatelor de control al calității, modernizarea și înlocuirea utilajului învechit moral și fizic, modernizarea segmentului energetic, reconstrucția și lărgirea suprafețelor de păstrare a producției finite, identificarea de noi piețe de realizare a produselor, modernizarea sistemului operare contabil, și respectiv creșterea volumului de vânzări.

Totodată în calitate de obiective strategic este și construcția unei noi secții de producere a  sticlei colorate, astfel în cât ca până la sfârșitul anului 2017 ne propunem să finalizăm prima etapă, cea de proiectare a noului cuptor  și respectiv până la sfârșitul anului 2018 să ne lansăm cu un nou tip de produse.

Aceste investiții reprezintă o necesitate, îndeplinirea cărora ne va permite să producem produse de înaltă calitate, să eficientizăm procesele tehnologice, să mărim numărul angajaților, din contul lansării secției care v-a produce sticlă colorată și în final să devenim o companie mai atractivă și mai credibilă pe piață națională și internațională.

*Poză simbol

Mihaela Rotari

Share