Dezvoltarea socio-economică regională, discutată la UTM
Atragerea investiţiilor, dezvoltarea socio-economică regională, dar şi modernizarea infrastructurii energetice sunt principalele obiective ale proiectului de Lege privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (SER). Aceste prevederi au fost puse în discuţie în cadrul unei mesei rotunde cu genericul „Provocările-cheie privind promovarea SER în Republica Moldova”, organizate de Universitatea Tehnică a Moldovei în cooperare cu Agenția pentru Eficiență Energetică.
La eveniment a participat viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, reprezentanţi ai mediului academic, specialişti în domeniu.
În discursul său, Valeriu Triboi a menţionat că noua Lege va impulsiona valorificarea potenţialului de energie regenerabilă la nivel regional, în contextul asigurării ţării cu resurse energetice: „Crearea unui cadru juridic favorabil, prin transpunerea standardelor europene, oferirea unei previzibilităţi, asigurarea transparenţei şi a accesului nediscriminatoriu la reţele, sunt doar unele din principiile puse la baza noului proiect de lege”. Totodată, viceministrul a mulţumit organizatorilor pentru punerea în discuţuie a proiectului de lege, întrucât subiectele de interes naţional trebuie abordate în cadrul dezbaterilor publice.
De cealaltă parte, rectorul UTM, Ion Bostan, a menţionat că energia regenerabilă necesită a fi promovată în paralel cu eficientizarea utilizării energiei tradiţionale.
Masa rotundă a avut drept scop consolidarea raporturilor între structurile de stat, instituţiile din subordine, mediul academic şi alţi actori importanţi din domeniu. Proiectul Legii privind promovarea utilizării energiei din sursele regenerabile a fost aprobat de Legislativ în primă lectură la 17 Iulie 2014.
Mihaela Rotari