Declarație: Semnarea acordurilor de liber schimb cu UE și CSI, precum și cu state din alte regiuni ale lumii, poziționează RM drept un ”hub de liber tranzit”
Potrivit unui comunicat de presă, vicepremierul Octavian Calmîc a menționat că pe parcursul ultimului an Guvernul Republicii Moldova a implementat un set mare de programe și stategii naționale, care au drept scop transformarea țării noastre într-un partener credibil și eficent atât în plan regional, cât și mondial. ”Au fost puse în aplicare mai multe legi și hotărâri, care crează condiții favorabile penttru mediul de afaceri, stimulează companiile de peste hotare să vină pe piața autohtonă cu proiecte investiționale de avengură, fapt care ne permite nu doar să dezvoltăm economia națională, dar să fim prezenți pe piețele internaționale cu produse de calitate”, a accentuat ministrul Economiei.
Octavian Calmîc a mai specificat că fiind un stat membru al mai multor organisme internaționale, inclusiv Organizației Mondiale a Comerțului, Republica Moldova, prin implementarea și promovarea regulilor și normelor stabilite de aceste instituții, participă activ la comerțul internațional și globalizarea acestuia, precum și regionalizarea lui prin semnarea acordurilor bilaterale de liber schim. Potrivit ministrului moldovean al Economiei, semnarea acordului de liber schimb cu Turcia a permis nu doar impulsionarea relațiilor comercial-economice dintre două state, dar a oferit posibilitatea pătrunderii cu mărfuri autohtone pe alte piețe din regiune. ”La moment, suntem în negocieri avansate privind semnarea Acordului de liber schimb cu Republica Populară Chineză, fapt, care în opinia noastră, ne va oferi noi oportunități în dezvoltarea relațiilor bilaterale, de creștere a volumului de măerfuri dintre două țări, etc. Mai mult, partea chineză deja și-a exprimat intenția de a deschide un centru specializat de promovare a vinurilor moldovenești, lucru foarte important pentru o țară care produce asemenea producție”, a spus vicepremierul Calmîc.
În timpul Reuniunii Octavian Calmîc participă la un șir de sesiuni tematice în cadrul cărora se discută problemele de mediu și tehnologii, precum și cele legate de schimburile economice, inovației, științei în contextul celei de-a Patra Revoluție Industrială.
La Dalian, vicepremierul Octavian Calmîc va avea o întrevedere cu directorul executiv al Forumului Economic Mondial (FEM), Philipp Rosler în cadrul căreia vor fi discutate aspectele consolidării relațiilor bilaterale între Republica Moldova și FEM.
Doina Secrieru
Nu preavad avantajele unei politici izolationiste. Daca pozitia geografica favorizeaza relatii bune cu UE si CSI, de ce sa nu te folosesti de asta?!
Iata puntea de relatii care ar fi trebuit Moldova sa o aiba inca la inceputul lui 2000.
In sfirsit ne-am trezit din hibernare si am inceput sa profitam de sansele care nu se prezinta. Mai bine mai tirziu decit niciodata!
Nu stiu cum reusesc democratii, dar vedem ca au inceput partineriate destul de importante atit cu americanii, cit si cu europenii, acum iata si chinezii… hai ca-i bun, hai mai cu spor!