
Două autospeciale moderne donate Secțiilor Situațiilor Excepționale Telenești și Călărași de partenerii europeni din Austria și Elveția
Astăzi, 10 octombrie 2025, Secțiile Situațiilor Excepționale Telenești și Călărași din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au fost dotate cu două autospeciale moderne, oferite de partenerii europeni din Austria și Elveția.
Autospeciala destinată Secției Situațiilor Excepționale Telenești a fost donată de organizația austriacă “Structure Project Network”, în cadrul colaborării de lungă durată dintre pompierii voluntari din Austria și IGSU. Vehiculul de intervenție, de model “Steyr”, are o capacitate a autocisternei de 2.000 litri, este dotat cu pompă de presiune medie și dispune de tracțiune integrală 4×4, fiind pregătit să intervină eficient în misiunile de stingere a incendiilor.
De menționat că, începând cu anul 2013, în baza programului de colaborare dintre Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și pompierii voluntari din Austria, în Republica Moldova au fost aduse peste 80 de autospeciale. Acestea sunt utilizate zilnic în misiunile de intervenție și salvare, atât de subdiviziunile IGSU, cât și de posturile de salvatori și pompieri voluntari din întreaga țară.
Autospeciala de intervenție destinată raionului Călărași a fost donată de partenerii din Elveția, Rotary Club Einsiedeln. Ceremonia de predare a avut loc la Consiliul Raional, după ce vehiculul a fost inclus în servantul de luptă al Secției Situațiilor Excepționale Călărași. Autospeciala, de model “Mercedes 1222”, are o capacitate a rezervorului de 2.200 litri și este dotată cu pompe și echipamente auxiliare de intervenție.
Autovehiculele de intervenție, complet echipate conform necesităților serviciilor de urgență, vor fi utilizate de efectivul IGSU din raioanele Telenești și Călărași, contribuind la sporirea capacității operative de intervenție în cazuri de incendii și alte situații de risc, precum și la creșterea nivelului de siguranță al cetățenilor Republicii Moldova.
Prin sprijinul acordat Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în cadrul parteneriatelor internaționale de lungă durată, instituția își consolidează infrastructura de intervenție, ceea ce contribuie la un răspuns mai eficient în gestionarea și lichidarea consecințelor situațiilor excepționale, în special în zonele rurale.