Contractul de vânzare- cumpărare a gazelor naturale din România a fost semnat

Contractul de vânzare- cumpărare a gazelor naturale din România a fost semnat

Astăzi a fost semnat Contractul de vânzare- cumpărare a gazelor naturale de companiile Energocom din Moldova și OMV Petrom Gas din România.

Acest contract va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015, iar prețul prevăzut în document este de 1010 RON per mia de metri cubi, valoarea în dolari fiind de 276,6 conform cursului valutar de astăzi.

Andrian Candu a precizat că livrarea de gaze naturale prin conducta Iași-Ungheni va începe în cantități mici, iar după ce va fi testat sistemul, contractul va fi ajustat pentru aprovizionare în cantități mai mari.

,,Contractul este flexibil. În fiecare lună se poate face comandă pentru luna viitoare prin semnarea unor anexe. În al doilea sau al treilea trimestru al anului 2015 vom începe construcția conductei de gaz de la Ungheni spre Chișinău și atunci capacitățile vor fi altele. Atunci vom vorbi despre alte cantități și vom discuta poate și despre alte prețuri”,  a declarat ministrul Economiei.

Oficial.md precizează că construcția conductei de gaz Iași-Ungheni a costat 26 milioane de euro, dintre care 7 milioane au fost oferite sub formă de grant de Uniunea Europeană. Gazoductul are lungimea de 43, 2 km și capacitatea de 1,5 miliarde de metri cubi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Maria Roşca

Share