Compania chineză ”Sinomec”, interesată să investească în Republica Moldova
Compania chineză ”Sinomec” este interesată în realizarea proiectelor investiționale în Republica Moldova în sectoarele energetic, în special segmentul fotovoltaic și energie regenerabilă, infrastructură, agroalimentar, etc. Declarația a fost făcută de președintele companiei Zhu Haixing în cadrul întrevederii cu viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit președintelui Zhu Haixing, compania ”Sinomec” a luat decizia de a intra pe piața moldovenească în urma unei analize a oportunităților fiscale, economice, vamale și de alt gen, oferite de autoritățile Republicii Moldova investitorilor străini, precum și așezarea geografică foarte avantajoasă a țării noastre, care poate deveni o punte de legătură dintre China și piața comunitară.
Zhu Haixing a menționat că ”Sinomec” intenționează să construiască în Republica Moldova un parc industrial pentru producerea panourilor fotovoltaice și accesoriilor pentru instalarea parcurilor de acest gen, producerea energiei din surse regenerabile, etc. În context, oficialul chinez a specificat că compania pe care o reprezintă deja are experiența realizării unor asemenea proiecte investiționale în Belarus (investiții de cca 1,7 miliarde USD) și Vietnam (105 milioane USD), care contribuie nu doar la crearea noilor locuri de muncă, creșterea veniturilor la buget, exporturilor, etc.
Vicepremierul Octavian Calmîc a salutat decizia Companiei ”Sinomec” de a veni pe piața moldovenească cu proiecte investiționale de anvergură, demonstrând odată în plus că măsurile adoptate de autoritățile de la Chișinău privind crearea unui mediu atractiv pentru businessul din țară și de peste hotare dau roade, piața noastră devenind tot mai atractivă pentru capitalul străin, iar Republica Moldova devenind o punte de legătură dintre piața europeană și cea asiatică. ”mai mult, interesul tot mai mare a companiilor chineze vizavi de piața moldovenească ne demonstrează că relațiile comercial-economice dintre China și Republica Moldova au un trend ascensiv, care deschide noi oportunități de colaborare bilaterală pe toate dimensiunile”, a accentua ministrul Economiei.
Interlocutorii au convenit asupra unui set de măsuri, care urmează a fi întreprinse în cel mai apropiat timp în scopul trecerii la proceduri practice privind inițierea și implementarea proiectelor investiționale. Mai mult, s-a convenit examinarea posibilității construcției până la finele anului a unui parc industrial.
Mihaela Rotari
Scumpirea energiei duce la crestere imensa, aceste panouri devin o alternativă pentru reducerea facturilor.
N-ar strica deloc ca chinezii să bage ceva bani în Moldova, am avea mult ce învăța de la niște antreprenori care au cea mai puternică economie din lume.
Se vorbea odată despre niște investiții de 2-3 miliarde din China, să înțeleg că e adevărat și carul s-a mișcat din loc ?