Chiril Gaburici: MEI a îndeplinit cele trei condiționalități din zece, care au fost înaintate de Uniunea Europeană
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a avut astăzi o întrevedere cu o echipă de experți ai DG ECFIN (Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare din cadrul Comisiei Europene), care întreprinde, în perioada 5-9 februarie, o misiune de evaluare a celor 10 condiționalități incluse în prima tranșă din programul de asistență macrofinanciară al Uniunii Europene pentru Republica Moldova, informează Oficial.
Potrivit unui comunicat de presă, la discuții, au participat și secretarii de stat ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iuliana Drăgălin și Vitalie Iurcu.
„Ministerul Economiei și Infrastructurii a îndeplinit cele trei condiționalități din zece, care au fost înaintate de Uniunea Europeană și care țineau de competența instituției. Mai exact, a fost adoptată și a intrat în vigoare, în decembrie anul trecut, Legea cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală. O altă condiționalitate care a fost îndeplinită – adoptarea Legii cu privire la energetică. Documentul cuprinde toate recomandările experților europeni privind independența autorității de reglementare, inclusiv aprobarea bugetului și numirea conducerii acesteia. Cea de-a treia acțiune ține de reducerea numărului de acte permisive și a instituțiilor cu funcții de control. Astfel, a fost redus numărului instituțiilor cu funcții de control de la 58 la 18, micșorarea numărului de acte permisive de la 400 la circa 150”, a afirmat ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici.
Experții DG ECFIN au apreciat pozitiv acțiunile realizate de Ministerul Economiei și Infrastructurii pentru obținerea primei tranșe din programul de asistență macrofinanciară. Potrivit lor, urmează ca proiectele de legi adoptate să fie implementate cu succes.
În cadrul întrevederii s-a discutat și despre condiționalitățile incluse în tranșa a doua din programul de asistență macrofinanciară, precum și despre proiectul de lege care vine să reducă presiunea sancționatorie asupra mediului de afaceri, document care urmează a fi definitivat de către Ministerul Economiei și Infrastructurii.
Asistența macrofinanciară oferită Republicii Moldova este în valoare totală de 100 milioane de euro, dintre care 60 milioane de euro vor fi acordate sub formă de împrumut, iar 40 milioane de euro – sub formă de grant. Resursele financiare vor fi alocate în trei tranșe egale, în funcție de progresele înregistrate în implementarea prevederilor Memorandumului cu Fondul Monetar Internațional și a condiționalităților stabilite între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Asistența macrofinanciară din partea UE va contribui la crearea unui cadru macroeconomic stabil în țara noastră, favorabil pentru implementarea reformelor structurale.
Doina Secrieru
Succes lor, sper sa reuseasca sa realizeze si mai multe lucruri bune pentru cetateni. E timpul ca aceasta tara sa prospere.
Astfel devine clar cum vin și banii, condițiile sunt îndeplinite, reformele implementate, astfel vin și banii pentru susținere.
Cum spunea și Leancă ccred că în Martie vor fi deblocate tranșele macrofinanțării europene, deși nu știu daca mai e nevoie de elee, odata ce Filip și din bugetul de stat își permite să majoreze atât salariile la anumite categorii de bugetari cât și pensiile și alocațiile.