Ce prevede Bugetul de stat pentru anul 2018

Ce prevede Bugetul de stat pentru anul 2018

Comisia parlamentară Economie, Buget și Finanțe a organizat, astăzi, dezbateri publice pe marginea subiectului privind Bugetul de stat pentru anul 2018.

La ședință au participat membrii Comisiei, reprezentanți ai Guvernului, ai autorităților publice locale, experți, asociații de business, reprezentanți ai CALM, Expert-Grup și alții.

În debutul ședinței, ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, a prezentat care sunt indicatorii macro-economici ce au stat la baza bugetului pentru anul viitor.

„Bugetul a fost elaborat și discutat cu Banca Națională, Ministerul Finanțelor și Fondul Monetar Internațional. Astfel, se preconizează o creștere economică de 3%. Indicele preșului de consum – 3,5%. Cursul de schimb al leului în dolari – 17,68 până la 17,90. Pentru exporturi – 2 miliarde 540 dolari, pentru import – 5 miliarde 100 milioane dolari.

Producția industrială – 5%. Producția agricolă – 1%. Investiții – 4%. Salariu nominal – 6 150 lei. Fondul de remunerare a muncii – 42,6 milioane de lei”, a prezentat Armașu.

Participanții au accentuat despre rezervele și presupusa creștere mai mare decât cele prezentate.

De asemenea, Octavian Armașu a prezentat veniturile și cheltuielile bugetului de stat pentru 2018.

„Estimăm venituri de 56 miliarde 99,6 milioane de lei și cheltuieli de 61,7 miliarde lei la Bugetul Public Național. Deficitul bugetar al BPN – de 4 miliarde 713,9 milioane de lei.

Bugetul pentru 2018 este bazat pe noua regulă fiscală, ea stabilește ca deficitul bugetului până la granturi să nu depășească 2,5% din PIB. Cu tot cu granturi și proiectele de investiții să ajungă la 2,2% din PIB.

Bugetul de Stat – 36,6 miliarde de lei. Încasări din impozite – 32,1 miliarde lei, intrări de granturi – 2,8 miliarde lei, ponderea în suma totală – 9,2%.

Cheltuieli – 41,3 miliarde lei. Cheltuielile se repartizează între transferuri către alte bugete – 46,6% și 53,4% rămân cheltuieli pentru programele de implementare prin intermediul Autorităților Publice Centrale.

Principalele direcții sunt proiecte de finanțare din surse externe, în buget sunt incluse – 4,3 miliarde lei. Cea mai mare componentă este pentru proiectele de susținere a drumurilor și reabilitare a acestora.

O altă direcție este majorarea salariilor în sectorul public – 1 miliard 308 milioane de lei. Partea leului revine domeniului educației, ce va fi făcută în toamna 2018. La 1 ianuarie se vor majora salariile în baza rețelei tarifare unice, celor a militarilor. Recalcularea de la 1 aprilie a salariilor judecătorilor și procurorilor.

În fondul rutier s-au alocat – 1 miliard 715 milioane de lei. Fondul de subvenționare a producției agricole – 900 milioane de lei.

Deficitul Bugetului de Stat – 74 miliarde 413,9 milioane de lei. Datoria de stat – 61,7 miliarde de lei”.

În cadrul dezbaterilor a fost abordat raportul Curții de Conturi, participanții urmează să facă precizările privitor la bugetul prezentat. Ulterior documentul va fi supus dezbaterilor în plenul Parlamentului.

Cristina Parfeni

Share