Ce a spus Pavel Filip echipei de experți a FMI
Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o primă întrevedere cu echipa de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) condusă de Ivanna Vladkova-Hollar, care efectuează o vizită de lucru la Chișinău în perioada 23-29 februarie 2016.
Părțile au făcut un schimb de opinii privind evoluțiile economice recente și politicile promovate de autorități pentru menținerea stabilității macroeconomice și asigurarea bunei guvernări.
Premierul Pavel Filip a menționat determinarea Guvernului pentru punerea în aplicare a unor reforme structurale care sunt esențiale pentru restabilirea creșterii economice durabile. „Ne propunem să ne concentrăm în mod prioritar pe reformele vizând sistemul justiţiei, combaterea corupţiei, administraţia publică, precum şi cele privind edificarea unei economii de piaţă funcţionale”, a spus Pavel Filip.
Șeful Executivului a menționat importanța vizitei misiunii FMI pentru restabilirea încrederii partenerilor externi și deblocarea finanțării externe, necesare pentru implementarea reformelor complexe.
Premierul a informat echipa FMI despre acțiunile Guvernului pentru îmbunătățirea climatului de afaceri, reducerea presiunii asupra agenților economici prin instituirea moratoriului asupra controalelor de stat, dar și despre proiectele de legi aprobate de Guvern, inclusiv pachetul de legi privind fortificarea și sporirea independenței BNM și a Comisiei Naționale a Pieței Financiare, pachetul privind reforma CNI și pachetul privind reorganizarea instanțelor judecătorești. Prim-ministrul și-a exprimat încrederea, că aceste legi vor fi susținute de majoritatea parlamentară.
De asemenea, Premierul Pavel Filip a evidențiat, în mod special, acțiunile Guvernului privind lichidarea restanțelor în implementarea Acordului de Asociere RM-UE și pregătirea țării pentru Consiliul de Asociere RM-UE, preconizat pentru luna martie curent.
Ivanna Vladkova-Hollar, șefa echipei de experţi ai FMI, a menționat, la rândul său, că prioritățile expuse de Guvern corespund, în linii mari, celor identificate de FMI. Oficialul a concretizat, că scopul misiunii este să se informeze despre politicile și prognozele macroeconomice promovate de autorități, situația din sistemul financiar-bancar și politicile bugetar-fiscale.
Pe parcursul următoarelor zile, misiunea FMI va avea un șir de întrevederi tehnice cu autoritățile publice vizate, în cadrul cărora vor fi discutate în detaliu politicile sectoriale și problemele care pot influența evoluțiile cadrului macroeconomic.
Doina Secrieru