Bugetul de stat pentru anul 2015, ajustat la indicatorii bugetari

Bugetul de stat pentru anul 2015, ajustat la indicatorii bugetari

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de rectificare a bugetului de stat pentru anul 2015. Necesitatea modificării bugetului de stat este determinată de ajustarea indicatorilor bugetari la venituri, reieșind din evoluțiile macroeconomice recente și prognozele până la finele anului, revizuirea intrărilor de granturi și împrumuturi la buget în legătură cu înghețarea temporară de către partenerii de dezvoltare a suportului bugetar extern. De asemenea, modificările urmăresc identificarea resurselor financiare în scopul suplimentării ajutorului social și ajutorului pentru perioada rece a anului, în legătură cu majorarea tarifelor la energia electrică și gaze naturale și revizuirea programelor de cheltuieli, cu încadrarea acestora în estimările actualizate ale cadrului de resurse, având ca obiectiv asigurarea, în primul rând, a funcționalității instituțiilor statului, în perioada economico-financiară dificilă actuală.

Ca rezultat al estimărilor și evaluărilor efectuate, comparativ cu sumele aprobate pe an, bugetul de stat urmează a fi micșorat la partea de venituri cu 1 mlrd 186 mln lei -3,9%, la cheltuieli cu 1 mlrd 590 mln lei – 4,6%, la resursele de finanțare a deficitului bugetului de stat 4,4 mln lei -10%.

Principalii factori care conduc la diminuarea părții de venituri a bugetului sunt încasările reduse la TVA și alte plăți legate de diminuarea valorică a comerțului exterior, reducerea importurilor cu mult peste valoarea prognozată la elaborarea bugetului, suspendarea temporară a suportului bugetar din partea Comisiei Europene ș.a.

Pentru a intra în vigoare, proiectul de rectificare a bugetului de stat pentru 2015, urmează a fi adoptat de către Parlamentul Republicii Moldova.

 

Maria Roşca

Share