Unirea – singura soluție. Remitențele sunt doar o parte din veniturile câștigate de cetățenii Republicii Moldova peste hotare. O extrapolare rezonabilă ar releva faptul că moldovenii de peste hotare câștigă mai mult decât cei rămași acasă. Fondul total de salarizare pe toată economia, inclusiv salariații la buget, cu toate taxele incluse este de circa 2 miliarde USD. Unica soluție de a depăși această problemă este Reunificarea, care aduce doar efecte pozitive. De această părere este expertul economic, Sergiu Gaibu, care a declarat pentru 10TV ce oportunități va avea Republica Moldova odată ce se produce Unirea.
În baza datelor statistice de la Banca Națională, expertul economic Sergiu Gaibu a făcut o analiză în urma căreia a descoperit că remitențele contribuie cu circa 20% la produsul intern brut al Republicii Moldova. Astfel, volumul de bani pe care moldovenii îi trimit acasă este echivalent cu cel al salariilor din Republica Moldova. Dacă remitențele ar dispărea peste noapte, s-ar produce o recesiune – produsul intern brut va ajunge la -20%. Din păcate, mediul economic din Republica Moldova este extrem de ineficient, drept urmare, forța de muncă la nivel național nu este productivă.
Unirea va produce un efect vizibil în economie și va aduce un trai mai bun pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Reunificarea este mult mai ușor de înfăptuit decât vehiculează unii, susține Sergiu Gaibu.
„Efectele Unirii sunt mult mai mari decât integrarea pieței de forță de muncă – formând o piață unică, crește fluidizarea forței de muncă. Aceasta are multe alte momente pozitive, după Unire, s-ar face alinierea mecanismelor de funcționare a economiei de piață și asta se va întâmpla relativ repede. Astfel, va crește eficiența productivității, inclusiv a muncitorilor din Republica Moldova care se vor ridica la nivelul celei românești.”
Dezvoltarea economiei, interconectare energetică, dezvoltarea pieței locale și a forței de muncă – sunt doar câteva dintre efectele pozitive care vor succeda unirea.
„Unirea va aduce la majorarea pieței din Republica Moldova. Vor fi resurse financiare pentru dezvoltarea infrastructurii, care din nou fluidizează procesul economic: drumuri, conexiuni energetice, ș.a.m.d.”
Salariul mediu lunar pe economie pentru 2017, în Republica Moldova, este de circa 5000 lei moldovenești – de 3 ori mai mic decât în România. Republica Moldova trăiește din remitențe. Acest fenomen creează iluzia unui stabilități economice. Însă nu și sociale. Familiile despărțite, copiii care cresc fără de părinți, sunt consecințele nefaste ale migrației. Efectele se vor vedea în viitor, însă pot fi atenuate prin Reunificare.
Mihaela Rotari