Stepaniuc: E timpul, ca chișinăuienii să-și corecteze greșeala, care au făcut-o atunci, când l-au ales pe Chirtoacă

Stepaniuc: E timpul, ca chișinăuienii să-și corecteze greșeala, care au făcut-o atunci, când l-au ales pe Chirtoacă

Președintele Partidului Popular Socialist din Moldova (PPSM), Victor Stepaniuc, susține că referendumul din 19 noiembrie este o procedură legală și democratică de soluționare a unei probleme majore pentru chișinăuieni, ce va deschide calea pentru organizarea unor alegeri anticipate pentru funcția de primar cu participarea activă a tuturor forțelor social-politice.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Victor Stepaniuc a declarat că, „blocarea ori sabotarea referendumului le convine acelor forțe politice, care planifica să guverneze ilegal, din umbra Chișinăul, cu încălcarea normelor și principiilor democratice ale statutului de drept, care prezuma, ca orice administrație publică se alege prin voința poporului”.

Potrivit lui, „e timpul, ca chișinăuienii să-și corecteze greșeala, care au făcut-o atunci, când conducându-se de himere ideologice și geopolitice au ales un tânăr fără biografie și experiența managerială în fruntea gospodăriei complicate a capitalei țării noastre – Moldova”.

Mihaela Rotari

Share