Ceban: Democraților nu le convine referendumul, fiindcă nu doresc alegeri anticipate în Chișinău

Ceban: Democraților nu le convine referendumul, fiindcă nu doresc alegeri anticipate în Chișinău

Șeful fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Ion Ceban, a venit cu o reacție, după ce democrații au anunțat că îşi reafirmă dezaprobarea faţă de iniţierea referendumului privind demiterea Primarului Municipiului Chişinău.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Ion Ceban a declarat că poziția „e o noua dovadă că Primăria Chișinăului e controlată de PDM și ei nu vor să o cedeze”.

„Democraților nu le convine referendumul, fiindcă nu doresc alegeri anticipate în Chișinău, nu vor alegerea unui nou primar, de către orășeni. Este regretabil că PAS și altă opoziție de dreapta face jocul PDM-ului, prin boicotarea referendumului. După acest precedent, ei vor accepta să facă Alianță și după parlamentarele din 2018.  Vor face front comun, justificând asta prin faptul că se opun socialiștilor. Spaima de roșu unește dreapta cu democrații, în pofida intereselor cetățenilor sau ale chișinăuienilor. Nu lăsați Primăria Chișinău nici lui Chirtoacă, nici lui Plahotniuc și PDM-ului. Ieșiți la Referendum. Maia Sandu, ieși la vot. Nu mai credem în declarațiile tale, demonstrează prin acțiune concretă că nu vrei să-i dai Primăria lui Plahotniuc”, a precizat Ceban.

Mihaela Rotari

Share