Reacția PLDM cu privire la decizia CEC: „Este dovada supremă a uzurpării puterii”

Reacția PLDM cu privire la decizia CEC: „Este dovada supremă a uzurpării puterii”

Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Viorel Cibotaru, în cadrul unei postări pe o rețea de socializare, a vorbit despre respingerea Comisiei Electorale Centrale (CEC), de a înregistra cererea grupului de inițiativă cu privire la desfășurarea referendumului republican legislativ pentru anularea sistemului electoral mixt, informează Oficial.

„Refuzul Comisiei Electorale Centrale de a înregistra grupul de inițiativă privind organizarea referendumului consultativ în problema sistemului electoral, inițiat de societatea civilă, este dovada supremă a uzurpării puterii și controlului total al Partidului Democrat asupra instituțiilor statului. Păstrarea sistemului mixt de vot, contrar opoziției societății și a partenerilor străini, pune serioase semne de întrebare privind intențiile PD și corectitudinea viitoarei campanii electorale”, a menționat el.

În același timp, liderul PLDM a vorbit despre atitudinea partidului cu privire la decizia CEC-ului.


„Partidul Liberal Democrat din Moldova condamnă decizia CEC pe care o califică ilegală. PLDM constată că CEC s-a transformat, în felul aceasta, într-o instituție docilă puterii, și conjură pentru conservarea pseudo-supremației Partidului Democrat, fapt imoral și ilegal deopotrivă”, a declarat el.

Cibotaru, totodată, a efectuat un apel către societatea civilă din Republica Moldova.

„Chemăm societatea civilă să lupte în continuare pentru dreptul său de a trăi într-o societate democratică. Am încurajat organizarea acestui referendum, și credem în continuare, că o societate civilă puternică poate imprima țării o nouă direcție. Am considerat că politicul trebui să stea departe de această inițiativă pentru a oferi legitimitatea supremă cetățenilor să decidă asupra unei chestiuni care vizează esența democrației. Constatăm cu îngrijorare că politicul și societatea civilă s-a distanțat enorm. Cineva va trebui să cedeze. În același timp, avertizăm că nimeni și niciodată nu a reușit să învingă propriul popor. Pentru noi alegerea este simplă. PLDM este de partea alegătorilor și poporului său”, se menționează în mesaj.

Liderul PLDM s-a adresat și ambasadelor străine acreditate la Chișinău, dar și altor institușii, cu privire la decizia CEC.


„Cerem ambasadelor străine acreditate la Chișinău, instituțiilor europene și internaționale, să trateze acest fapt ca pe un atentat grav la democrație, și să impună instituțiilor politice de la Chișinău reconsiderarea acestei decizii. Cerem Parlamentului, ca expresie a suveranității poporului, să analizeze decizia CEC, indiferent de opoziția majorității PD. Cerem președintelui, ca și garant al suveranității, să-și depășească condiția de servant al partidelor politice, și să-și amintească că a fost ales prin vot majoritar, promovând interesele poporului de a trăi într-o țară democratică”, a declarat el.

Mihaela Conovali

Share