Ex-deputată: Am arătat unei lumi întregi că nu ne este frică să ne conducă o doamnă, ba dimpotrivă

Ex-deputată: Am arătat unei lumi întregi că nu ne este frică să ne conducă o doamnă, ba dimpotrivă

„Mă gândesc la toate femeile din țara aceasta, la tot ce merităm noi, la toate visele pe care le-am adunat de o viață, la tot ce putem și la tot ce însemnăm. La sentimentul de mândrie pe care l-am avut atunci când am pus ștampila în dreptul unei doamne, care în acest moment vorbește unei națiuni încă plină de speranțe”. Declarația aparține ex-deputatei în Parlamentul Republicii Moldova, Alina Zotea, informează OFICIAL.

În același timp, ea a adăugat: „Noi toți împreună am scris istorie. Am arătat unei lumi întregi că nu ne este frică să ne conducă o doamnă, ba dimpotrivă. Ne-am mobilizat pe timp de pandemie cu riscuri de a ne pune viața în pericol. Am văzut cum soții, tatii, buneii și frații au crezut în femeia lider și nu au mai perceput-o ca femeia casnică care trebuie doar să crească copiii și să facă de mâncare”.

Totodată, Zotea a spus că de astăzi suntem mai buni și nu vom mai permite nimănui să ne spună unde ne este locul. „Femeie, poți fi ce vrei, îți trebuie doar curaj!!!”, a conchis ex-deputata, pe o rețea socială.

Mihaela Rotari

Share