Deputații au aprobat, în prima lectură, un PROIECT de lege, care are scopul de a..
Asociația Forța Fermierilor atenționează că majoritatea teritoriului Republicii Moldova este afectată de secetă severă pedologică..
Delegația Executivului moldovean, condusă de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari, alături de ministra..
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se află la Varșovia, la invitația Președintelui Andrzej Duda, pentru..
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), urmare a deciziei Guvernului privind reforma învățământului superior, a..
Asociația Investitorilor Străini (Foreign Investors Association – FIA) își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul..
Comitetul pentru Unitate și Bunăstare (CUB) salută decizia Consiliului European de a acorda statutul de..
În perioada 14-17 iulie 2022, prim-ministra Natalia Gavrilița efectuează o vizită de lucru în Statele..
Vadim Ceban, președintele Consiliului de Administrație al S.A. „Moldovagaz”, a venit cu precizării în privința..
A fost ratificat Memorandumul de înțelegere dintre Moldova şi Uniunea Europeană privind asistența macrofinanciară de..