Președintele tinerilor din PLDM a făcut anunțul! Ce se va întâmpla cu organizația

Președintele tinerilor din PLDM a făcut anunțul! Ce se va întâmpla cu organizația

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) își relansează organizațiile teritoriale ale tinerilor, informează OFICIAL.

Președintele TLDM, Anastasia Cojocari a anunțat că a fost dat startul conferințelor de reconstituire a organizațiilor teritoriale.

„Astfel, în lunile mai-iunie vor avea loc conferințele locale unde vor fi alese organele de conducere și vor fi delegați participanți la conferința națională. De la reconstituirea organizației, care a avut loc la 3 martie 2017, când a fost aleasă o nouă conducere, dar și un nou slogan – Puterea Tinerilor – Youth Power, TLDM a rămas activ pe arena politică din Republica Moldova, tinerii participând în campaniile electorale alături de alți parteneri politici. De asemenea, în această perioadă, Organizația Tineretului Liberal Democrat din Moldova a primit în rândurile sale membri noi, tineri care nu au fost membri ai vreunui partid din țară și am fost extrem de onorați că acești tineri au dorit să se lanseze în politică alături de noi”, a spus ea.

Potrivit Anastasiei Cojocari, „urmează vremuri noi, tineri noi, idei noi”.

„De această idee s-au ghidat și inspirat tinerii liberali democrați și nu au stat pe loc, dar au desfășurat campanii de promovare și sensibilizare, cum ar fi: donații la centrele de zi pentru copii social-vulnerabili din țară, campania de susținere a producătorilor de mere din Republica Moldova, în ziua de 8 martie TLDM a oferit femeilor mere și flori, campionate de fotbal regionale între membrii organizației, școala viitorilor politicieni, dar și numeroase training-uri și instruiri despre specificul politic și electoral al Republicii Moldova, liderismul politic și activitatea externă a unui partid, ș.a.”, a mai spus liberal-democrata.

Totodată, tinerii liberali-democrați își vor alege în luna iunie 2019 o nouă conducere la nivel central și urmează, de asemenea, o campanie de promovare a organizației și partidului în contextul alegerilor locale naționale. „Astfel, tinerii liberal-democrați împreună cu toți membrii PLDM lucrează cot la cot pentru identificarea candidaților și desfășurarea unei campanii calitative, așa cum ne-am obișnuit de-a lungul anilor. TLDM va lansa în curând și o amplă campanie de recrutare a tinerilor care doresc să se implice în politică și vor să-și facă vocea auzită, iar inițiativele să le fie materializate! Noi credem în puterea tinerilor!”, a mai spus Cojocari.

Amintim că, recent, conducerea PLDM a anunțat despre desfășurarea conferințelor de reconstituire a tuturor organizațiilor teritoriale, dar și despre reconstituirea și schimbarea conducerii organizației de femei a PLDM.

Doina Secrieru

Share