Opinie: Statul ar trebui să întreprindă cîteva măsuri concrete cu referire la piaţa ţigaretelor
Perturbaţiile ce au loc în ultimul timp pe piaţa ţigaretelor au atras atenţia presei, dar şi a opiniei publice în general. Preţurile scad şi, dacă la început existau multe speculaţii pe această temă, iată că zilele trecute a apărut o investigaţie (http://oficial.md/economi
Comentariu expertului: Evident că este o situaţie mai puţin obişnuită pentru această piaţă, care, de obicei, este mai calmă, datorită mecanismelor regulatorii. Totuşi, cred că statul ar putea face cîteva măsuri menite să îmbunătăţească cadrul actual. În primul rînd, mă refer la accize, care, în opinia mea, ar trebui să crească în special pe partea de specific şi să scadă pe partea de ad valorem. Aceasta ar garanta venituri mult mai sustenabile la Bugetul de stat şi ar face ca acestea să nu depindă de preţ. Într-un fel, repetarea situaţiei de acum s-ar reduce aproape la zero. Un asemenea model poate fi, la prima vedere, dificil pentru producătorul autohton, dar faptul ca accizele se vor mări este inevitabil, pentru că este menţionat şi în Acordul de Asociere dintre RM şi UE acest lucru. Ca o soluţie ar putea fi îngheţarea creşterii accizelor la ţigaretele fără filtru, ceea ce reprezintă o bună parte din producţia Tutun CTC.
Vorbind de Acordul de Asociere, un alt pas menit să îmbunătăţească situaţia pe piaţa ţigaretelor ar fi elaborarea unui calendar pe termen mediu de creştere a accizelor, ceea ce ar da o predictibilitate atît pentru stat, cît şi pentru agenţii economici din domeniu.
Un al treilea pas, ar fi controlul mai riguros al produselor ce vin din regiunea transnistreană. Or, dacă ne referim la investigaţia menţionata mai sus, acestea reprezintă un factor destabilizator tot mai serios. O propunere ar fi ca importarea produselor accizate să se facă doar prin punctele vamale aflate sub controlul Chişinăului, reducînd astfel importanta regiunii transnistrene ca zonă de tranzit pentru produsele de tutungerie.
Doina Secrieru