Dorin Chirtoacă: Acesta nu este un dosar și aceasta nu este o instanță de judecată
Ședința de judecată, preconizată pentru astăzi, în cazul fostului primar al municipiului Chișinău, actual lider al Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă, a fost anulată, informează OFICIAL.
„Desfășurarea acestei ședințe de judecată este imposibilă în absență apărătorilor – Gheorghe Malic și Tatiana Iovu. O altă ședință de judecată este stabilită pentru data de 26 martie, ora 09:30. Avertizez apărătorii cu privire la comportament”, a precizat judecătorul, Alexandru Negru.
Dorin Chirtoacă, în același timp, și-a expus poziția cu privire la acest caz.
„Dumneavoastră ați încercat să mutați ședința de astăzi în altă zi, de aceasta lipsesc avocații. Ați anunțat că pe 19 martie aveți altă activitate”, a comunicat el.
Prin urmare, Chirtoacă s-a referit și la alte detalii. „Acesta nu este un dosar și aceasta nu este o instanță de judecată și aici nu poate avea loc o examinare a unui caz. Noi ne aflăm, pur și simplu, într-o sală, dar nu este instanță. Lucrurile sunt date peste cap prin suspendarea ilegală din funcție, prin înlăturarea avocaților și prin aducerea ca martori a unor persoane care nu pot fi martori. Noi suntem pregătiți, problema e că nu avem judecată în fața căreia să ne judecăm”, a adăugat Chirtoacă.
Mihaela Conovali