Candidat în circumscripția nr. 41, după alegeri: Vom lupta până la victorie

Candidat în circumscripția nr. 41, după alegeri: Vom lupta până la victorie

După alegeri, candidatul independent la parlamentare, pe circumscripția nr.41, Alexandru Bujorean, a mulțumit tuturor oamenilor liberi din Leova și Cantemir pentru susținerea pe care i-au manifestat-o lui și tinerilor voluntari care au fost alături de el, informează OFICIAL.

„Mă întrebam dacă mai există cei pentru care trebuie să luptăm în această țară și dacă această luptă ar fi pentru ei mai valoroasă decât 300-400 lei oferiți într-un mod batjocoritor de guvernanți. Văzând chipurile decepționate ale oamenilor din stradă, am înțeles că trebuie să luptăm chiar dacă ar rămâne un sigur suflet curat în tot acest tărâm pedepsit de soartă prin conducătorii care i-au fost hărăziți. Fiecare vot acumulat de noi a fost un vot pur, un vot inocent, obținut prin convingere nu prin corupere, un vot dat unui om și nu unui simbol, un vot cu adevărat democratic. Acest fapt ne face să fim și mai determinați și ne călește pentru viitoarele ,,bătălii” întru eliberarea scumpei noastre țărișoare: oricând, oricum și contra oricărui tiran care dorește să o subjuge. AȘA A FOST!

AȘA VA FI! PÎNĂ LA VICTORIE!”, a scris Bujorean, pe o rețea de socializare.

Doina Secrieru

Share