Gaburici – la prima fabrică din țară care a obținut certificatul Halal

Gaburici – la prima fabrică din țară care a obținut certificatul Halal

Chiril Gaburici, ministrul Economiei și Infrastructurii, a mers în vizită la prima fabrică din Republica Moldova care a obținut certificatul Halal. Acesta oferă garanția că produsele nu conțin componente interzise de religia islamică.

„Mă bucur că în Republica Moldova s-a creat organul de certificare Halal, de asemenea, apreciez fabrica ce a reușit să obțină prima certificatul care îi va permite să comercializeze bunurile în 40 de țări islamice. Îmi doresc ca produsele moldovenești să ajungă în cât mai multe țări și să fie apreciate. Fabrica demonstrează încă o dată că produsele noastre sunt calitative și merită să treacă cât mai multe hotare”, a menționat Chiril Gaburici.

La moment, fabrica exportă caramele în 14 țări ale lumii. Anul trecut, cei 27 angajați au produs peste 2 milioane de cutii cu bomboane.

Certificatul se referă nu doar la standardele înalte de calitate pentru producția agricolă, animalieră şi industrială, ci şi la cerințele privind ambalarea, depozitarea, transportarea şi siguranța igienică a acesteia.

„În 2019 urmează și alte fabrici să obțină certificatul Halal, iar la sfârșitul anului să ne bucurăm cu toții de antreprenorii și angajații care au reușit să diversifice piețele de export. Printre care – produse de patiserie, carne, apă”, a adăugat ministrul.

Certificatul a fost prezentat la Chișinău, la sfârșitul anului trecut, de către de compania “Intertehtest”, în parteneriat cu Institutul Turc de Standardizare (TSE) şi Organizația Internațională de Certificare (ICAS), cu susținerea Institutului de Standardizare şi Metrologie al Țărilor Islamice (SMIIC).

Mihaela Rotari 

Share