Chiril Gaburici – la discuție cu angajații unei companiei din Republica Moldova

Chiril Gaburici – la discuție cu angajații unei companiei din Republica Moldova

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a discutat cu conducerea și angajații companiei de construcții Horus. Compania activează pe piața din Republica Moldova din anul 1995, inițial desfășurând activități și în domeniul instalării și întreținerii de utilități (sisteme de încălzire și gaz).

Chiril Gaburici a vorbit despre politicile și obiectivele Ministerului Economiei și Infrastructurii în noul an pe domeniul construcțiilor, care vin să susțină dezvoltarea sectorului dat, ce are o legătură directă cu celelalte ramuri ale economiei naționale.

„Știu că avem de muncit mult în acest sector, de ceea vă încurajez să veniți cu propuneri și soluții de îmbunătățire a domeniul construcțiilor. Urmăresc cu atenție evoluția companiei dumneavoastră pe piața imobiliară din țară și mă bucur să constat că aveți o echipă de profesioniști care lucrează pentru a oferi oamenilor siguranță și confort prin fiecare proiect inițiat de Horus”, a menționat Chiril Gaburici.

Potrivit ministrului, Guvernul depune toate eforturile pentru crearea condițiilor favorabile dezvoltării businessului la noi în țară. În acest sens, a fost redus numărul actelor permisive de 5 ori, de la peste 400 la 150, ceea ce a adus economii pentru business de 200 milioane de lei anual, de asemenea a fost redus impozitul pe venit până la 12%.

De asemenea, Chiril Gabrici le-a vorbit angajaților despre noua Convenție colectivă în ramura construcțiilor, care reprezintă un act juridic ce stabilește principiile generale a raporturilor de muncă și a raporturilor social-economice legate nemijlocit de acest domeniu.

La rândul lor, angajații companiei au vociferat unele probleme din sector, precum și au identificat unele soluții pentru îmbunătățirea și dezvoltarea potențialului de construcții în țara noastră.

Mihaela Rotari 

Share