PSRM: Toți părinții, cu buletinul de identitate, pot ridica ajutorul de 700 de lei la orice oficiu poștal din mun. Chișinău
Fracțiunea socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) susține că, orașul nu-l poți dezvolta fără grija față de cetățeni, mai ales – fără grija față de angajații care trebuie să execute și să aibă grijă de ceilalți locatari. În context, în cadrul unui briefing de presă, socialista Eugenia Ceban a făcut două anunțuri, informează Oficial.
Eugenia Ceban a amintit că, la 24 iulie curent, CMC a aprobat regulamentul privind acordarea a câte 700 lei pentru copiii din familiile social-vulnerabile pentru școlarizare.
„S-a tergiversat un pic acest proces, deoarece urma ca la 30 august să fie transmise toate listele elevilor din instituțiile școlare, pentru începutul anului școlar copiii să beneficieze de 700 lei. Nu s-a reușit. Totuși, mă adresez părinților, ca, în cel mai apropiat timp, să ia legătură cu diriginții, directorii, deoarece vineri s-au finalizat aceste liste și a fost cerută finanțarea. În context, toți părinții cu buletinul de identitate pot ridica acei 700 de lei la orice oficiu poștal din mun. Chișinău”, a anunțat Ceban.
Totodată, socialista a mai amintit și despre proiectul de decizie pentru a acorda familiilor cu câte 3 copii de grădiniță câte 700 lei lunar, începând cu 1 septembrie. „Acum sunt 37 de familii și aceste familii deja pot ridica acești bani, pentru că ei au fost prevăzuți”, a adăugat Ceban.
Doina Secrieru