Liderul Platformei DA: Facem apel către locuitorii Chișinăului, a suburbiilor și satelor din apropiere să facem front comun

Liderul Platformei DA: Facem apel către locuitorii Chișinăului, a suburbiilor și satelor din apropiere să facem front comun

Candidatul Platformei „Demnitate și Adevăr” pentru funcția de Primar General al Capitalei, Andrei Năstase, a făcut un apel către instituțiile statului pentru a interveni prompt în scopul neadmiterii construcției celor 6 hidrocentrale pe râul Nistru, pe care intenționează să le construiască Ucraina, transmite Oficial.

În cadrul unei conferințe de presă, Andrei Năstase a spus că râul Nistru aprovizionează cu apă potabilă 1/3 din întreg teritoriul țării. „Chișinăul se alimentează cu apă potabilă din 2 surse: apele subterane și râul Nistru. Acest râu este o rezervă strategică pentru Capitală. Ce se întâmplă astăzi cu el? Există riscul construcției celor 6 hidrocentrale de către Ucraina. O consecință va reprezenta degradarea și distrugerea ecositemelor din jur, cetățenii să rămână fără apă, există riscul îmbolnăvirii, creșterea prețurilor pentru consumul de apă, asta va duce la migrația masivă a populației”, spune Andrei Năstase.

De asemenea, liderul Platformei „DA” menționează că toate înțelegrile între Guvernele din Chișinău și Kiev sunt destul de secretizate.

„În loc să se ocupe de aprovizionarea cu apă, evacuarea apelor uzate, sanitație, etc., ei creează premise pentru o castastrofă pentru întreaga țară. Facem apel către instituțiile statului să intervină prompt în scopul neadmiterii construcției hidrocentralelor. Facem apel către locuitorii Chișinăului, a suburbiilor și satelor din apropiere să facem front comun împotriva acestor acțiuni criminale. În calitate de Primar General al Capitalei voi continua să apăr drepturile omului și voi lupta pentru realizarea lor plenară”, a spus Andrei Năstase.

Doina Secrieru

Share