Propunerile candidatului PSRM privind transformarea capitalei într-un oraș confortabil

Propunerile candidatului PSRM privind transformarea capitalei într-un oraș confortabil

Candidatul socialiștilor la funcția de Primar al mun. Chișinău, Ion Ceban, și-a prezentat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă,  viziunea privind implementarea conceptului – Oraş confortabil.

Ion Ceban a declarat că un oraş confortabil presupune, în primul rând, străzi şi trotuare de calitate.

„Sarcina mea primordială este să vin cu un plan de reabilitare al drumurilor, ce va fi elaborat în condiţii de maximă transparenţă, prezentat public şi supus dezbaterilor pentru a facilita inclusiv implicarea cetăţenilor în procesul decizional. Noi ne propunem să desfăşurăm exclusiv licitaţii publice pentru dreptul de a efectua reparaţia şi reconstrucţia drumurilor şi trotuarelor şi, cel mai important, o verificare specială a calităţii executării acestor lucrări. Efectele în urma unor lucrări necalitative urmează a fi reparate din contul celor care au executat aceste lucrări. O prevedere în acest sens va fi inclusă în fiecare contract încheiat. În genere, noi vom merge, concomitent, pe două direcţii – identificarea surselor suplimentare pentru străzi şi trotuare şi un control mai riguros asupra calităţii lucrărilor efectuate”, a punctat socialistul.

Ion Ceban a menționat că un oraş confortabil presupune şi transport public modern. „Ne-am propus drept obiectiv extinderea parcului municipal de troleibuze cu 35 de unităţi, iar al celui de autobuze – cu 50 de unităţi. De asemenea, vom lansa asamblarea de autobuze în Chişinău, ceea ce va contribui la reducerea costului, la creşterea anuală a efectivului parcului de autobuze, la crearea de noi locuri de muncă, iar în perspectivă ar permite livrarea de autobuze noi în alte oraşe ale Moldovei, precum şi exportarea lor peste hotare. Vom veni cu soluţii adecvate pentru reprezentanţii păturilor social-vulnerabile, astfel – ne propunem creşterea numărului beneficiarilor de înlesniri şi compensaţii pentru călătoria cu transportul public cu 10% – circa 80 de mii de persoane vor beneficia de aceste înlesniri”, a precizat Ceban.

De asemenea, socialistul a afirmat că și-au stabilit drept obiectiv – implementarea sistemului reanimat şi propus de PSRM cu privire la achitarea în regim online pentru călătoria cu transportul public. „Sumele importante ce vor nimeri pe această cale în bugetul municipal urmează să fie îndreptate din nou spre îmbunătăţirea situaţiei parcului urban de troleibuze şi autobuze”, a adăugat politicianul.

Candidatul a subliniat că, conceptul „Oraş confortabil” presupune și accesul facilitat al persoanelor cu dizabilităţi, a mamelor cu copii în cărucioare în instituţiile publice şi în transportul public; trotuare şi carosabil adaptat pentru toate situaţiile posibile, teritoriu amenajat în conformitate cu standardele aplicate în urbele dezvoltate și altele.

Mihaela Rotari

Share