Deputat în Parlamentul României: „ReUnirea locală este o cărămidă sigură la temelia ReUnirii naționale”

Deputat în Parlamentul României: „ReUnirea locală este o cărămidă sigură la temelia ReUnirii naționale”

Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, deputatul PMP Constantin Codreanu, salută activitatea autorităților publice locale din raionul Ialoveni care au reușit un număr record de înfrățiri cu localități din România, concretizate în fonduri atrase pentru proiectele implementate ce au ca obiectiv o viață mai bună pentru locuitorii raionului, informează Oficial.

„Raionul Ialoveni – campion la înfrățiri cu localități din România, rezultate în proiecte de peste 10 milioane de lei. Este lăudabil faptul că 22 dintre cele 25 de localități ale raionului Ialoveni au semnat acorduri de înfrățire cu primării din 7 județe din România – Iași, Vaslui, Ilfov, Dâmbovița, Alba, Arad și Bacău. Prin urmare, în 2017, localitățile din Ialoveni au implementat proiecte în valoare de aproape 13 milioane de lei. M-am bucurat că am reușit și eu să contribui parțial la o parte dintre aceste înfrățiri și voi continua să ajut prin tot ce pot ca aceste acorduri de înfrățire să rezulte în cât mai multe proiecte concrete implementate în raionul Ialoveni. Omul sfințește locul. Președintele raionului, domnul Anatolie Dimitriu, merită toată aprecierea pentru aceste realizări importante. Sper ca acest exemplu să fie urmat și de alți președinți de raioane din Republica Moldova, mai ales în anul în care marcăm Centenarul Marii Uniri. ReUnirea locală este o cărămidă sigură la temelia ReUnirii naționale”.

Cel mai costisitor proiect a fost construcția unei grădinițe noi în satul Ruseștii Noi din Ialoveni, unde contribuția autorităților din județul Dâmbovița s-a ridicat la 4 milioane de lei.

Toate instituțiile școlare și preșcolare din raionul Ialoveni au fost dotate cu biblioteci digitale, softuri educaționale și proiectoare în cadrul unui proiect de 2,4 milioane de lei, cofinanțat de autoritățile județului Ilfov. Profesorii de la Ialoveni au beneficiat și de instruiri.

Județul Alba susține la Ialoveni un alt proiect în valoare de 3,5 milioane de lei care prevede înființarea unui centru expozițional unic ce va găzdui permanent colecțiile impresionante ale lui Petru Costin, colecționarul care a intrat și în „Guiness Book” pentru deţinerea celor mai numeroase potcoave din lume – 3 200 de bucăţi.

Mihaela Rotari

Share