Experiența polițiștilor moldoveni de peste hotare va fi împărtășită celor de acasă

Experiența polițiștilor moldoveni de peste hotare va fi împărtășită celor de acasă

La sediul Inspectoratului de Poliție, reprezentanții Biroului Relații cu Diaspora din cadrul Cancelarieii de Stat, Ghenadie Slobodeniuc, șef adjunct și Valeriu Sajin, consultant principal s-au întâlnit cu Gheorghe Cavcaliuc, șef adjunct al Inspectoratului de Poliție, informează Oficial.

Pe durata întâlnirii cei trei au discutat despre reuniunea de lucru la Chișinău pentru perioada următoare, a cetățenilor Republicii Moldova care actualmente activează în sistemul polițienesc din toată lumea, cu scopul de a oferi cursuri practice și a împărtăși experiența instituțiilor în care activează, colegilor polițiști de acasă. În acest scop, au fost deja identificați cetățeni moldoveni care activează în Poliția Canadei, Poliția Republicii Federale Germane, Poliția Română, Poliția Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și din Federația Rusă.

De asemenea, la întrunire s-a vorbit și despre posibilitatea atragerii și angajării potențialilor candidați la Inspectoratul General al Poliției, în scopul dezvoltării sistemului polițienesc și ajustarea acestuia la norme internaționale.

Mihaela Rotari

 

Share