Acordul de împrumut cu UE privind asistenţa macrofinanciară pentru RM, ratificat de Parlament
Parlamentul, în ședința de astăzi, a adoptat, în lectură finală, proiectul pentru ratificarea Acordului de împrumut cu Uniunea Europeană privind asistenţa macrofinanciară pentru Republica Moldova şi a Memorandumului de înţelegere a acestuia, informează Oficial.
Potrivit proiectului, suma împrumutului oferit este de 60 milioane euro, care va fi debursat în trei tranşe egale în anul 2018. Debursarea banilor va avea loc în funcţie de progresele înregistrate în implementarea prevederilor Memorandumului cu Fondul Monetar Internațional şi a condiţionalităţilor convenite între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Maturitatea împrumutului este de maxim 15 ani.
Proiectul Acordului de împrumut este parte a asistenţei macrofinanciare pentru Republica Moldova, acordată de către Uniunea Europeană, care reprezintă o operaţiune de finanţare în valoare de până la 100 milioane euro, dintre care 60 milioane urmează să fie furnizate sub formă de împrumut şi 40 milioane euro – sub formă de grant.
Amintim că, Acordul de împrumut şi Memorandumul de înţelegere au fost semnate la Bruxelles, la 23 noiembrie 2017. Intrarea în vigoare a Acordului va crea condiţii favorabile pentru creşterea economică durabilă, menţinerea stabilităţii fiscale şi macroeconomice şi va contribui la reducerea sărăciei în Republica Moldova.
Mihaela Rotari
Încă un pas spre UE, un pas spre reforme, realizări și un trai mai bun pentru popor, oricînd nu ar fi vrut mizeriile din opoziție ca Moldova să nu primească acești bani și să sufere poporul, Moldova Reușește !