Polițiștii moldoveni, parteneri într-un proiect de cooperare transnațională în lupta împotriva fraudei din fonduri UE

Polițiștii moldoveni, parteneri într-un proiect de cooperare transnațională în lupta împotriva fraudei din fonduri UE

Ofițerii din cadrul Direcției investigarea fraudelor economice a Inspectoratului Național de Investigații, au participat  în perioada  6-7  noiembrie  2017, la cea de-a 13-a  activitate din cadrul proiectului  „Cooperare transnaţională între autorităţi de aplicare a legii pentru întărirea activităţii de prevenire şi luptă împotriva fraudei cu fonduri europene acordate în domeniul agriculturii” desfășurată în municipiul Craiova,  România.

Evenimentul reuneşte reprezentanţi ai celor cinci instituţii partenere implicate în proiect din România (Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj), Bulgaria (Direcţia Regională Silistra), Polonia (Poliţia Voievodală Olsztyn) şi Republica Moldova (Direcţia nr. 3 a Inspectoratului Naţional de Investigaţii), precum şi specialişti ai Departamentului pentru Luptă Antifraudă şi Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Scopul întrunirii  este de a dezvolta un instrument de lucru comun pentru a facilita şi sprijini activitatea actorilor implicaţi în combaterea fraudei din domeniul subvenţiilor acordate în agricultură respectiv, elaborarea şi dezvoltarea unei broşuri pentru poliţiştii şi specialiştii care desfăşoară activităţi specifice în acest sector, precum şi de a îmbunătăţi şi dezvolta relaţiile de parteneriat – colaborare stabilite în perioada de implementare a proiectului.

Evenimentul este susţinut de Uniunea Europeană prin Programul Hercule III (2014-2020).

Mihaela Rotari

Share