Societatea civilă: Propunem ca în PMAN să fie marcate doar sărbătorile naționale

Societatea civilă: Propunem ca în PMAN să fie marcate doar sărbătorile naționale

Societatea civilă propune ca în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) să fie sărbătorite doar manifestațiile de nivel național, iar circulația transportului în aceste zile să fie sistată doar pentru o jumătate sau pentru o zi. Aceasta a fost una dintre propunerile expuse în cadrul dezbaterilor publice privind organizarea și desfășurarea întrunirilor publice în mun. Chișinău.

În debutul dezbaterilor, Cristina Aparatu, șefa Direcției social-umanitare al Primăriei, a menționat că dezbaterile se fac pentru a discuta despre ulterioarele întruniri și cum se poate de evitat ambuteiajele.

„Totul a început cu faptul că am avut timp de 5 săptămâni consecutiv diverse întruniri și transportul a fost redirecționat pe străzile adiacente. Am avut 3 petiții, dar numeroase apeluri telefonice. Unii cetățeni ne-au oprit în stradă și ne-au întrebat de ce permitem acest lucru. De asemenea, unele persoane din cadrul Cancelariei de Stat și Guvernului ne-au spus că-i deranjează sunetele din PMAN”, a spus Cristina Aparatu.

În cadrul dezbaterilor, participanții vor propune soluții pentru a schimba această situație.

Mihaela Rotaru

Share