BNS: Veniturile şi cheltuielile moldovenilor în primul trimestru al anului 2017
Biroul Național de Statistică informează, că în trimestrul I 2017 veniturile disponibile ale populației au constituit în medie pe o persoană pe lună 2134,5 lei, fiind în creștere cu 5,3% față de aceeași perioadă a anului precedent. În termeni reali (cu ajustarea la indicele prețurilor de consum)1 veniturile populației au înregistrat o creștere de 0,9%.
Veniturile din activitatea salariată reprezintă cea mai importantă sursă de venit, 40,2% din veniturile totale disponibile, contribuţia acestora fiind în descreștere faţă de trimestrul I 2016 cu 2,2 puncte procentuale.
În trimestrul I 2017 prestațiile sociale au contribuit la formarea veniturilor gospodăriilor în proporție de 23,7% sau cu 4,2 puncte procentuale mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Contribuția plăților sociale s-a majorat în special din contul pensiilor, una din cauze ar putea fi creșterea numărului de pensionari în această perioadă, în special în mediul urban.
Veniturile obținute din activitățile pe cont propriu reprezintă 14% din veniturile populației, inclusiv 8,6% sunt veniturile din activitatea individuală agricolă, iar 5,4% – veniturile din activitatea individuală non-agricolă.
Transferurile băneşti din afara ţării rămîn a fi o sursă importantă pentru bugetul gospodăriilor. În medie, acestea reprezintă 17,6% din total venituri, iar contribuţia acestora este cu 0,8 puncte procentuale mai mică faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
În funcţie de mediul de reşedinţă, se constată că veniturile populaţiei din mediul urban au fost în medie cu 894,9 lei sau de 1,5 ori mai mari comparativ cu veniturile populaţiei din mediul rural. Sursa principală de venit a populaţiei din mediul urban este activitatea salariată, care reprezintă 50,9% din total venituri (55,4% în trimestrul I 2016) şi prestațiile sociale – 22,6% (18,3% în trimestrul I 2016).
În mediul rural, cea mai importantă sursă de venit la fel este activitatea salariată (27,6%), dar contribuția este de 1,8 ori mai mică decât în mediul urban. Totodată, veniturile obţinute din activitatea individual agricolă au asigurat 17,1% din totalul veniturilor disponibile.
Populaţia rurală în comparaţie cu cea urbană este dependentă într-o proporţie mai mare de transferurile din afara ţării, ponderea acestora în venituri fiind de 24,2% față de 12% în cazul populaţiei din mediul urban. În afară de aceasta, pentru populaţia rurală este caracteristică o pondere mai mare şi a prestaţiilor sociale, contribuţia acestora fiind de 25%, comparativ cu 22,6% în mediul urban.
În structura veniturilor disponibile ale populaţiei predominante sînt veniturile băneşti –90,5%, iar celor în natură le revine 9,5%. În termeni absoluţi, valoarea veniturilor bănești a însumat 1932,1 lei lunar în medie pe o persoană, iar cele în natură – 202,4 lei (vezi anexa, tabelul 1). Veniturile băneşti constituie 96,5% din veniturile populaţiei din mediul urban, iar în mediul rural ponderea acestora este de 83,5% .
Cheltuielile medii lunare de consum ale populaţiei în trimestrul I 2017 au constituit în medie pe o persoană 2091,0 lei, fiind în creștere faţă de aceeaşi perioada a anului precedent cu 1,6%. În termeni reali (cu ajustarea la indicele preţurilor de consum) populaţia a cheltuit în medie cu 2,6% mai puțin comparativ cu trimestrul I 2016.
Cea mai mare parte a cheltuielilor tradițional este destinată necesarului de consum alimentar – 44,1% (42% în trimestrul I 2016). Pentru întreținerea locuinței o persoană în medie a alocat 18,7% din cheltuielile totale de consum (+ 1,2 p.p faţă de trimestrul I 2016), iar pentru îmbrăcăminte și încălțăminte – 9,7% (nivelul anului precedent). Celelalte cheltuieli au fost direcționate pentru serviciile de sănătate – 6,3% (nivelul anului precedent), comunicații (4,6% față de 4,3% în trimestrul I 2016), dotarea locuinței – 3,8%, transport – 3,5%, învățământ – 0,7%, etc.
În medie, cheltuielile de consum ale populaţiei din mediul urban au constituit 2503,6 lei pe o persoană lunar, respectiv cu 730,3 lei sau de 1,4 ori mai mult faţă de mediul rural.
În mediul urban, pentru asigurarea consumului de produse alimentare, populația a alocat 41,7% din cheltuielile lunare de consum (38,9% în trimestrul I 2016), iar în rural – 46,7% (45,5% în trimestrul I 2016). Populaţia urbană a cheltuit mai mult pentru întreţinerea locuinţei (20,5% faţă de 16,7% în mediul rural), comunicații (4,8% faţă de 4,3%), transport (4% faţă de 3%), servicii de agrement (2,3% faţă de 0,5%) şi pentru hoteluri, restaurante şi cafenele (2,3% faţă de 0,6%). Totodată, populația rurală a cheltuit mai mult pentru îmbrăcăminte, încălţăminte (11% faţă de 8,5% în mediul urban), sănătate (6,7% faţă de 6%) și dotarea locuinței (4,2% faţă de 3,4%).
În structura cheltuielilor totale de consum ale populaţiei, predomină cheltuielile băneşti – 90,3%, celor în natură le revine respectiv 9,7%. În gospodăriile urbane cheltuielile în natură constituie 3,7% din total cheltuieli de consum, de regulă acestea fiind cazurile consumului de produse alimentare primite gratis din afara gospodăriei (rude, ajutor social, etc.), iar în cazul gospodăriilor rurale, 16,2% din cheltuieli reprezintă consumul produselor obţinute din activitatea individuală agricolă.
Mihaela Rotari