Un medic chirurg din cadrul Spitalului Clinic Republican, reținut pentru luare de mită

Un medic chirurg din cadrul Spitalului Clinic Republican, reținut pentru luare de mită

Un medic chirurg din cadrul Spitalului Clinic Republican fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție. Bărbatul este bănuit de corupere pasivă.

Cazul a ajuns în vizorul CNA, după ce o tânără a sesizat Centrul prin intermediul Liniei Naționale Anticorupție – 0 800 55555, precum că, doctorul ar fi pretins și primit de la fiica unei paciente 5 400 de lei pentru efectuarea calitativă a unei intervenții chirurgicale. Asta în pofida faptului că, în lipsa poliței de asigurare, pacienta a achitat toate taxele de stat.

Astfel, a fost documentat faptul extorcării și primirii de către suspect a mijloacelor bănește ce nu i se cuvin. În scurt timp, acesta a fost reținut în flagrant delict în momentul primirii banilor transmiși sub controlul organului de urmărire penală al CNA. Bărbatul a încercat să scape de bani, aruncându-i peste geam de la etajul 11 al clădirii.

În rezultatul efectuării măsurilor speciale de investigație autorizate de către judecătorul de instrucție și acumulării materialului probator, medicul a fost recunoscut în calitate de bănuit și reținut pe un termen de 72 ore.

O cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul art. 324 alin (1) Cod Penal al Republicii Moldova.

Dacă va fi găsit vinovat, chirurgul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unități convenționale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Conducerea urmăririi penale este în gestiunea Procuraturii Anticorupție.

 

Maria Roșca

Share