Un interpret, membru al unei trupe, lansează solo prima piesă (audio)
Cristi Condrea, vocalistul trupei Wonder City, lansează solo prima piesă „To the Right, To the Left”, păstrând aceeași rețetă indie-rock ca la precedentele. Atât melodia, cât și versurile sunt compuse de către interpret, informează OFICIAL.md.
„To the Right, To the Left” e o piesă cu un vibe pozitiv, care te face instant să te miști. Caracterul ritmat te va face cu siguranță să o încluzi în playlist-ul tău de vară.
„Nu am fost sigur cum va reacționa publicul la această piesă, ținând cont de faptul că tot ce am făcut până acum a fost cu Wonder City și că noi aveam un pic altă abordare a muzicii, pe alocuri mai agresivă, mai rock. Este un pic diferită ca stil și sound, dar sper ca publicul să o asculte, să o iubească. Am vrut să explorez și alte laturi ale creativității mele, de aceasta am făcut acest pas și m-am lansat și solo. Dar asta nu înseamnă că renunț la Wonder City, pentru că în curând voi mai lansa piese cu formația“ a spus Cristi Condrea.
Tanărul artist lucrează intens la acest proiect și promite să revină în scurt timp cu alte producții muzicale.
Doina Secrieru